Connect with us

Actualitate

ASPTT MULHOUSE – VOLEI ALBA BLAJ: AVANCRONICĂ

Published

on

volei-blaj

Campioana României la volei feminin, CSM Volei Alba Blaj, va întâlni miercuri, 24 ianuarie, în deplasare, campioana Franţei, ASPTT Mulhouse, în etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor.

Volei Alba Blaj este lider în Grupa A a celei mai importante competiţii europene intercluburi, cu maximum de puncte, 6, după două victorii spectaculoase cu Volero Zürich (3-1 la Sibiu) şi Developres Rzeszow (3-0, în deplasare), în timp ce campioana Franţei a reuşit, în ultima etapă o victorie de senzaţie pe terenul campioanei Elveţiei (3-2), după ce, în etapa inaugurală, echipa franceză a pierdut în Polonia (1-3).

Din nou prudenţa este starea care caracterizează efectivul campioanei României, oficialii şi voleibalistele blăjence considerând jocul unul extrem de dificil, în condiţiile în care Mulhouse va juca pentru prima dată în faţa propriilor suporteri, în această ediţie a Ligii Campionilor.

Darko ZAKOC, antrenor Volei Alba Blaj: „A fost important faptul că am avut la dispoziţie o săptămână pentru a pregăti foarte bine meciul cu Mulhouse din Liga Campionilor. Meciul cu Mulhouse este foare important pentru noi, nu doar în ceea ce priveşte rezultatul, este important pentru a păstra atmosfera foarte bună de la echipă în vederea celor două meciuri grele din campionat, cu CSM Bucureşti şi CSM Târgovişte. Noi am văzut meciul câştigat de Mulhouse la Volero, cred că întâlnim o echipă care nu renunţă niciodată, cu o apărare extraordinară şi trebuie să fim foarte concentraţi. Nimic nu e tranşat în această grupă, sunt încă 12 puncte în joc şi pentru noi fiecare meci reprezintă o nouă provocare. Acum au crescut ambiţiile, aşteptările sunt mai mari, dar dacă nu vom rămâne concentraţi şi nu vom avea ritmul din primele două meciuri, vor apărea problemele.”

Adina SALAORU, căpitan Volei Alba Blaj: : „Avem în faţă un meci foarte important de disputat, în faţa echipei franceze din Mulhouse, care a reusit să câştige spectaculos cu 3-2 impotriva formaţiei Volero Zurich in ultima etapă din Liga Campionilor. Sper să reuşim să aducem acasă victoria pe care ne-o dorim atât de mult şi pentru care am muncit.”

Marina VUJOVIC, libero Volei Alba Blaj (care a împlinit, pe 23 ianuarie, 34 ani): „Avem în faţa noastră o perioadă foarte grea, pe care sperăm să o depăşim cu bine. Prima mare provocare va fi în Franţa, la Mulhouse, unde sper că vom evolua la cel mai bun nivel al nostru, că vom face un meci foarte bun şi, mai ales, că ne vom întoarce acasă cu un rezultat foarte bun pentru noi.”

Campioana României a decolat spre Franţa în cursul zilei de marţi, pe traseul Cluj Napoca – Mulhouse, via München. Echipa noastră va efectua două antrenamente oficiale în sala în care se va desfăşura meciul, marţi seara şi miercuri dimineaţa. Revenirea în ţară va avea loc joi după amiază, pe traseul aerian Mulhouse – Frankfurt  – Cluj Napoca.

Echipă de tradiţie în voleiul feminin francez, ASPT Mulhouse a cucerit în 2017, în premieră, titlul în Franţa. Campioana Franţei este o obişnuită a cupelor europene, unde joacă de peste 20 de ani, în competiţii precum Liga Campionilor, Cupa CEV sau Challenge Cup.

Tot în Grupa A, în această etapă se mai joacă meciul Volero Zürich – Developres SkyRes Rzeszow, programat joi, 25 ianuarie, de la ora 21.00.

Clasamentul Grupei A:
  1. CSM VOLEI ALBA BLAJ 6 puncte (6-1);
  2. Developres SkyRes Rzeszow 3 puncte (3-4);
  3. ASPTT Mulhouse 2 puncte (4-5);
  4. Volero Zürich 1 punct (3-6).
VoleiAlbaBlaj-VoleroZurich

VoleiAlbaBlaj-VoleroZurich

Programul campioanei Volei Alba Blaj în Grupa A a Ligii Campionilor, ediţia 2017/2018:

13 decembrie 2017, ora 18.00: Volei Alba Blaj – Volero Zürich 3-1;

11 ianuarie 2018, ora 19.00: Developres Rzeszow – Volei Alba Blaj 1-3;

24 ianuarie 2018, ora 21.00: ASPTT Mulhouse – Volei Alba Blaj;

7 februarie 2018, ora 18.00: Volei Alba Blaj – ASPTT Mulhouse (Sibiu);

22 februarie 2018, ora 18.00: Volei Alba Blaj – Developres Rzeszow (Sibiu);

27 februarie 2018, ora 21.00: Volero Zürich – Volei Alba Blaj.

Serbările Zăpezii 2018, Domeniul Schiabil Șureanu

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate