Connect with us

Actualitate

BLAJUL, ÎN DOLIU

Published

on

O familie de români din Blaj, plecaţi în vacanţă în Antalya – Turcia, a sfârșit într-un teribil accident.

Se pare că microbuzul a derapat într-o curbă, s-a răsturnat şi a alunecat pe o parte, peste 150 de metri, oprindu-se într-un copac.

Mama, tatăl şi fiica lor au murit striviţi în autovehiculul care îi preluase de la aeroportul din Antalya.

O familie de medici s-a dus. Ilieş Dan Ioan, era de profesie medic veterinar, iar Ilieş Cornelia Luminiţa era medic primar în specialitatea planificare familială. Fiica Andreea Cătălina Ilieş avea 32 de ani, era absolventă de Filologie – Limba Germană la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi urma un master la Universitatea din Viena.

accident turcia

Poza:adevarul.ro

În august 2017 s-a logodit cu iubitul său italian şi aveau programată şi nunta. Cei doi, împreună cu părinţii Andreei, au plecat, sâmbătă, 29 septembrie, în vacanţă, în Turcia, Antalya şi un microbuz i-a preluat pentru a-i transfera la hotelul din Kemer unde urmau să fie cazaţi.

Din cauza vitezei pe un drum umed, pe o ploaie torenţială, şoferul turc al microbuzului a pierdut controlul volanului, a derapat şi s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului. Andreea Cătălina şi părinţii ei au murit pe loc. Şoferul microbuzului, logodnicul Andreei şi alţi trei pasageri au fost preluaţi de ambulanţe în stare critică.

Sursa:adevarul.ro

Vezi şi: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate