Connect with us

Actualitate

Celebrarea Zilei Naţionale în Penitenciarului Aiud

Published

on

Importanţa istorică a Zilei Naţionale a României a fost prezentată deţinuţilor aflaţi în custodia Penitenciarului Aiud printr-o activitate educativă desfăşurată miercuri, 29 noiembrie, în Biserica aşezământului de deţinere.

Principalele momente ale proiectului au fost: slujba de Te Deum, o prelegere tematică şi un moment artistic susţinut de „Corul Robilor” format din 7 deţinuţi ce a cuprins cântece şi poezii patriotice.

Pe parcursul întregii săptămâni, prin canalul propriu de televiziune cu circuit închis, se vor transmite materiale referitoare la semnificaţia zilei de 1 decembrie în istoria românilor.

De asemenea, marţi, 28 noiembrie, funcţionari ai Serviciului educaţie şi asistenţă psihosocială împreună cu 9 deţinuţi încadraţi la regim închis au vizitat persoanele instituţionalizate în Căminul pentru persoane vârstnice din Sebeş.

Penitenciarul Aiud – Cum e sa fii deţinut intr-un penitenciar de maximă sigurantă!

Deţinuţii au oferit vârstnicilor cocarde tricolore confecţionate în cadrul atelierelor ocupaţionale, iar funcţionarii au dăruit pachete cu dulciuri. Se intenţionează dezvoltarea şi permanentizarea colaborării dintre Penitenciarul Aiud şi Căminul pentru persoane vârstnice din Sebeş prin încheierea unui protocol.

În data de 29 noiembrie 2017, începând cu ora 10.00, directorul locului de deținere împreună cu funcționari publici cu statut special – angajați ai Penitenciarului Aiud, au onorat invitația Primăriei și Consiliului Local Aiud participind la ceremonialul depunerii de coroane în cinstea tuturor eroilor neamului românesc, ceremonial desfașurat la Monumentul Eroilor din Cimitirul Ortodox Aiud.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate