Actualitate
Se pun la dispoziția Jandarmeriei substanțe tranchilizante
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
În proiect se mai spune că, potrivit competențelor legale, personalul Jandarmeriei intervine în situația în care animalele atacă oameni ori când, prin prezența acestora în locuri populate, se produce o stare de pericol iminent. Conform proiectului, „în lipsa unui cadru legislativ, de imediată aplicabilitate, există riscul repetării unor situații de pericol la adresa oamenilor și a bunurilor acestora”. Potrivit proiectului, armele cu tranchilizante și substanțele tranchilizante se folosesc numai de personalul militar al Jandarmeriei instruit în acest sens.
Vezi şi
Colonel Marius Claudiu Giurea – noul inspector sef la Jandarmerie Alba
Jandarmeria Alba: Activități de prevenire și măsuri de ordine publică la competițiile sportive din acest weekend
Exercițiu de intervenție la Judecătoria Aiud
Crăciunelu de Jos: Arme neletale, deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții
Doi ofițeri si 40 de subofițeri jandarmi au fost avansați în gradul următor la termen.
Ce au pățit 3 bărbați care au fost surprinși de jandarmi în timp ce consumau băuturi alcoolice într-un loc public?
”Dacă refuză un cetăţean să prezinte certificatul, nu intră. Dacă insistă, se cheamă ordinea publică, Poliţia, Jandarmeria. Asta e regula”
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a...
În pragul sărbătorilor pascale, la conferința spirituală „Respirația Sufletului”, pe care o dăruim comunității locale alături de duhovnicii Iustin Miron...
„Ziua Pământului”, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, este un moment dedicat recunoașterii și aprecierii planetei noastre, dar și...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
Pedepse cu închisoarea pentru captarea apelor de suprafață sau subterane Conform directivei Parlamentului European, România va fi obligată, să instituie pedepse...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii