Connect with us

Actualitate

Săptămâna Europeană a Mobilităţii

Published

on

„Mobilitate în comun, curată şi inteligentă” 16-22 septembrie 2017

 

Direcţia de Sănătate Publică Alba, în parteneriat cu Instituția Prefectului Alba și Unitățile Administrativ Teritoriale din județ, celebrează în perioada 16-22 septembrie 2017 campania cu titlul: Săptămâna Europeană a Mobilităţii.

Scopul campaniei:

  • Promovarea formelor alternative de transport ecologic și întărirea faptului că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, a poluării fonice, a accidentelor şi la reducerea numărului persoanelor obeze.

  • Renunţând pentru o săptămână sau numai pentru o zi la maşina personală, se aduc beneficii imense atât mediului, cât şi sănătăţii personale.

Obiectivele campaniei:

Pentru a deveni o economie care consumă puţină energie şi poluează puţin, UE a adoptat o serie de obiective ambiţioase de climă şi energie care să fie atinse până în anul 2020. Acestea includ:

  • reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră;

  • creşterea cu 20% a eficienţei energetice;

  • o cotă de 20% din consumul total de energie să se constituie energii regenerabile;

  • conştientizarea publicului cu privire la necesitatea de a acţiona împotriva poluării cauzate de creşterea traficului în mediul urban.

Acțiunile campaniei sunt orientate spre informarea populaţiei care este încurajată să înţeleagă de ce rolul mişcării şi al sportului sunt atât de importante pentru bunăstarea fizică şi mentală a cetăţenilor. Campania stimulează oamenii să participe la creşterea calităţii vieţii lor.

Campania este finanțată de către Ministerul Sănătății prin Programul Național de Evaluare și Promovare a Sănătății. Suportul metodologic al campaniei este asigurat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.

MANCARE NESANATOASA LA CHIOSCURILE SCOLARE

Acţiunile de Informare Educare Comunicare planificate vor fi derulate de asistenții medicali comunitari din 33 comunități sub coordonarea Compartimentului Evaluare și Promovare a Sănătății, și se concentrează asupra unui anumit subiect cu privire la mobilitatea alternativă.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate