AFIR Actualitate Agricultura Economie 

Bilant AFIR: Cel mai ridicat nivel al plăților

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat, în anul financiar 2017, plăți în valoare totală de 1,75 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale – fiind înregistrat cel mai ridicat nivel al plăților efectuate într-un an prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Din totalul plăților efectuate, 1,56 miliarde de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar restul de 164 de milioane de euro reprezintă contribuția bugetului de stat.  Suma reprezintă atât plățile aferente proiectelor de investiții finanțate prin PNDR 2020,…

Read More
Actualitate Monden 

Modernizarea infrastructurii educaționale din învățământul preuniversitar prin proiecte finanțate din fonduri europene

Sistemul de învățământ preuniversitar o așteaptă: demarăm modernizarea infrastructurii educaționale din învățământul preuniversitar prin proiecte finanțate din fonduri europene.   Din perspectiva reformei pe care ne-am asumat-o prin programul de guvernare, optimizarea infrastructurii școlare este o condiție eminamente necesară. Iată că facem încă un pas, unul care se adaugă celor făcuți până acum, prilej pentru mine să-i mulțumesc domnului ministru Marius Nica pentru tot sprijinul acordat, a declarat ministrul Liviu Marian Pop. MEN și Autoritatea de Management pentru POR (AM POR) estimează că peste 10.000 de copii de vârstă foarte…

Read More
Actualitate Administratie 

45 de primari din Republica Moldova la Ciugud

Viziă a Primarilor din cadrul Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova(CALM) în județul Alba O delegație formată din 45 de primari din Republica Moldova au vizitat joi județul Alba în cadrul acordului de cooperare ce îl are CALM Moldova cu ACoR(Asociația Comunelor din România). Edilii de peste Prut au vizitat comuna Ciugud, unde au fost primiți de primarul Gheorghe Damian și Consiliul Director al Filialei Județenă Alba a Asociației Comunelor din România. După o scurtă vizită în comuna Ciugud unde le-au fost prezentate investițiile europene din comună, edilii din Republica…

Read More
Actualitate Eveniment 

Proiect pentru Roșia Montană

Specialişti vor acorda asistenţă viitorilor beneficiari de proiecte finanţate din fonduri europene, iar zona Munţilor Apuseni va avea linii de finanţare speciale Cele trei zone vor avea prioritate în accesarea fondurilor europene. Vicepremierul Vasile Dîncu şi consilierul Ionel Dancă au participat vineri, 9 septembrie la o întâlnire organizată la Prefectura Alba cu primari din zona Munților Apuseni, reprezentanți ai Comitetului de Dezvoltare a zonei Munților Apuseni, reprezentanți de la Prefectură, Consiliul Judeţean, ADR, POSDRU și alte instituții care derulează fonduri europene.

Read More