Actualitate
Acțiunea „Foc de artificii 2016”
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
Faţă de reprezentanta societăţii a fost întocmit dosar penal, în care este cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de „operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”.
Controalele poliţiştilor, pentru combaterea ilegalităţilor privind deţinerea, comercializarea, importul, şi folosirea articolelor pirotehnice, vor continua. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
De asemenea, comercializarea acestor articole din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Femeia care comercializa aceste obiecte s-a ales cu dosar penal.
Jandarmeria Alba: Activități de prevenire și măsuri de ordine publică la competițiile sportive din acest weekend
Dosar penal pentru amenințare. O femeie de 28 de ani, amenințată de fostul ei concubin, de 50 de ani
Accident grav de muncă la Uzina Mecanică Cugir, în timp ce ministrul economiei era în vizită
Poliția Orașului Câmpeni: dosare penale pentru doi bărbați care și-ar fi amenințat partenerele cu moartea
Aprinderea luminițelor de Crăciun la Cugir
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba: „FOC DE ARTIFICII”, verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a...
În pragul sărbătorilor pascale, la conferința spirituală „Respirația Sufletului”, pe care o dăruim comunității locale alături de duhovnicii Iustin Miron...
„Ziua Pământului”, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, este un moment dedicat recunoașterii și aprecierii planetei noastre, dar și...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii