Connect with us

Actualitate

Berbeceanu achitat de ÎCCJ

Published

on

berbeceanu achitat

Potrivit soluției Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată joi, 30 iunie, Mureșan a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare

Muntean a primit o pedeapsă de 4 ani cu executare, Cean a fost condamnat la 3 ani cu suspendare, iar restul inculpaților – Traian Berbeceanu (care a fost și parte civilă în dosar), Gheorghe Rusu, Anca Rusu, Ion Vasile Urs și Mihai Adrian Mihalache – au fost achitați. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Inculpaţii au fost trimişi în judecată separat: lotul ”Berbeceanu” de către DIICOT la Tribunalul Bucureşti, iar lotul ”Mureşan” de către DNA la ÎCCJ. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât conexarea celor două dosare în care este implicat fostul şef al BCCO Alba Iulia, comisarul-şef Traian Berbeceanu. Dacă într-unul dintre cazuri, acesta este parte civilă, iar fostul şef DIICOT Alba, Ioan Mureşan şi fostul procuror Nicolaie Cean, respectiv poliţistul Alin Muntean sunt inculpaţi, în al doilea dosar, este inculpat alături de alte persoane din Hunedoara. 

Dosarul a rămas să fie judecat, atât pe fond cât şi în apel, la ÎCCJ, iar, după doi ani, prima decizie a fost pronunţată joi, 30 iunie și a fost favorabilă pentru Traian Berbeceanu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate