Published
1 an agoon
În noaptea de 25/26 decembrie 2019, polițiștii de siguranță publică din Aiud l-au depistat, în incinta unui club din oraș, pe un bărbat de 36 de ani, din comuna Livezile, județul Alba, care avea asupra sa o cutie cu petarde.
Petardele au fost confiscate, iar față de bărbat a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.
Un alt caz ciudat a avut loc în data de 25 decembrie 2019, unde polițiștii din Alba Iulia au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal, pentru violență în familie, față de un bărbat de 32 de ani, din Alba Iulia.
În noaptea de 24/25 decembrie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta ar fi agresat-o pe concubina sa și ar fi strâns-o de gât.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării acestuia au emis un ordin provizoriu de protecție, evacuându-l pe bărbat din locuință și interzicându-i să se apropie de concubina sa.
Concurs Primăria Aiud. Inspector clasa I, Direcției de Asistență Socială
Primăria Municipiului Aiud: concurs paznic, Serviciul Poliția Locală
Se caută îngrijitoare în cadrul Direcției de Asistență Socială a municipiului Aiud. Concurs
Articole pirotehnice confiscate de polițiștii din Blaj
Aiud: Care este suma care va fi alocată pentru tichetul social și de unde obțin cardul
Evaziune fiscală și spălare de bani, în domeniul comerțului cu cherestea
PREFECTURA a anunțat în 7 decembrie ”într-o bâlbă generală” că DSP-ul a trimis înaintarea către INSP cu 58 de puncte...
Candidatul alianței USR-PLUS, alături de un deputat și un consilier local În lanțul acesta al slăbiciuniloe e și Casa de...
Să fie Alianța USR-PLUS, singura soluție reală pentru Alba Iulia? Acum, în preajma alegerilor locale, din 27 septembrie 2020, ni...
Puțină lumină în lumea în care trăim, realtăți paralele. Preșdintele USR Alba, Beniamin Todosiu, s-a alătuat în anul 2016 noului...
”Nu știu cine a scris-o dar e genială!” O vulpe, farmacistă, ce nu avea talentȘi ce era pe punctul să...
În derulare sunt și lucrările pentru realizarea grupurilor sanitare şi executia ușilor noi din lemn Lucrările de restaurare, consolidare, conservare...
Dezvoltarea orașului se va face numai cu respectarea legii și a normelor urbanistice Constat cu tristețe că unii „oameni de...
Odată cu începerea semestrului al doilea, se redeschid școlile iar măsura va fi luată în funcție de scenariul în care...
81.600 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, mâine dimineață, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat...
”Săptămâna viitoare vom primi în jur de 144.000 de doze; în total, România va avea în jur de 10 milioane...
CJSU Alba a decis să nu mai prelungească măsura de carantinare a municipiului Alba Iulia, deşi rata de infectare este...
Respectarea măsurilor locale și zonale dispuse de autorități acolo unde estenecesar în vederea limitarea răspândirii noului tip de Coronavirus Respectarea...
Ultimele comentarii