Published
o lună agoon
În contextul sărbătorilor de iarnă, Crucea Roșie Română Filiala Alba, în colaborare cu compania Star Assembly, a demarat o campanie umanitară dedicată familiilor cu copii vulnerabile din punct de vedere socio-material din Județul Alba.
Distribuirea pachetelor a demarat sâmbătă, 19.12.2020, voluntarii Crucii Roșii deplasându-se în comunitățile Cugir, Sebeș, Săsciori, Șugag, Șibot, Șpring, Doștat, Gârbova, Vințu de Jos și Blandiana.
Intrare GRATUITĂ pe Patinoarul artificial amplasat în Parcul Tineretului din Sebeș
500 copii au primit produse igienico-sanitare (sampon, săpun, periuță de dinți, pastă de dinți, gel de duș), dulciuri, căciuli, fulare precum și minitruse de prim ajutor, servețele dezinfectante și măști de unică folosință, atât de necesare în perioada dificilă pe care o parcurgem, în valoare de peste 60.000 lei.
Aducem mențiunea că activitatea s-a desfășurat în colaborare cu primăriile din comunitățile amintite mai sus, serviciile sociale furnizând liste cu copiii vulnerabili din fiecare zonă.
GREVĂ DE AVERTISMENT în societatea Star Transmision SRL
Aducem totodată mulțumiri voluntarilor Crucii Roșii pentru determinare și pentru că ne aduc cinste prin implicarea lor necondiționată.
Filiala de Cruce Roșie a Județului Alba urează tuturor Sărbători Fericite, precum și prudență și responsabilitate, având în vedere situația vulnerabilă în care ne aflăm cu toții.
Poliția Locală Teiuș, alături de primar și viceprimar, au adus o rază de lumină unor familii si copii
SVSU Teiuș la datorie! În preajma Crăciunului
Servicii de suport psihologic telefonic persoanelor aflate în izolare/ carantină
Polițiștii l-au ajutat pe Moș Crăciun să ajungă cu daruri la copiii aflați într-un Centrul de Plasament
Cadouri inedite pentru membrii Centrului de Zi pentru Vârstnici Alba Iulia
Care sunt primariile si unitatile la care Curtea de Conturi a descoperit ilegalitati in judetul Alba?
PREFECTURA a anunțat în 7 decembrie ”într-o bâlbă generală” că DSP-ul a trimis înaintarea către INSP cu 58 de puncte...
Candidatul alianței USR-PLUS, alături de un deputat și un consilier local În lanțul acesta al slăbiciuniloe e și Casa de...
Să fie Alianța USR-PLUS, singura soluție reală pentru Alba Iulia? Acum, în preajma alegerilor locale, din 27 septembrie 2020, ni...
Puțină lumină în lumea în care trăim, realtăți paralele. Preșdintele USR Alba, Beniamin Todosiu, s-a alătuat în anul 2016 noului...
Odată cu începerea semestrului al doilea, se redeschid școlile iar măsura va fi luată în funcție de scenariul în care...
Tarife de la 0,25 lei/oră până la 10 lei/oră. Polițiștii locali nu vor da amenzi timp de două săptămâni Tarifele...
La data de 12 ianuarie 2021, în jurul orei 09,20, polițiștii Postului de Poliție Șona, în timp ce acționau pe...
Piața de energie electrică se liberalizează, iar șase milioane de români care primesc încă energie electrică la prețuri reglementate de...
”Săptămâna viitoare vom primi în jur de 144.000 de doze; în total, România va avea în jur de 10 milioane...
CJSU Alba a decis să nu mai prelungească măsura de carantinare a municipiului Alba Iulia, deşi rata de infectare este...
Respectarea măsurilor locale și zonale dispuse de autorități acolo unde estenecesar în vederea limitarea răspândirii noului tip de Coronavirus Respectarea...
Pe teritoriul României, au fost confirmate 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) și un...
Ultimele comentarii