Connect with us

Actualitate

De 1 iunie, în Parcul Avram Iancu din Blaj, spectacol pentru copii

Published

on

1-iunie-blaj

Aproximativ 1.000 de copii din Blaj şi din zona Târnavelor sunt aşteptaţi vineri, 1 iunie 2018, la tradiţionala „petrecere” din Parcul Avram Iancu.

Evenimentul va avea loc între orele 10.00 şi 13.00, iar tema propusă de organizatori, în acest an, este „Vine vara, bine-mi pare, cu Minionii şi Eroii în pijamale”.

Jocuri atractive şi interactive, sesiuni de îmbrăţişări, mimică şi pantomimă, baloane colorate şi multe altele îi aşteaptă pe cei mici la spectacolul de Ziua Internaţională a Copilului.

Baloane cu rozetă şi baghetă, care au avut mare succes printre cei mici la ediţiile precedente, două echipe de actori care îi înfăţişează pe eroii din poveşti, patru ateliere de picturi pe faţă şi patru ateliere de baloane modelabile vor fi prezente la întâlnirea cu cei mici din Parcul Avram Iancu.

La începutul petrecerii, aceştia vor avea parte de un mic spectacol.

Vor fi două echipe formate din personajele preferate de cei mici. Prima echipa, „Minionii” (mascota Bob, Luart, Sturdi, Chuchi, Robi, Bella, Mella şi Herbi, alături de bananele mascote Mi şi Li) va prezenta, la început, un mic spectacol mut, de mimica şi pantomimă. Apoi va începe un program intens de jocuri şi concursuri: fugăreşte banana, dansul bananei, confruntări în dans, discojocuri şi altele.

A doua echipă, cea de la foişorul din parc, poartă numele de „Eroii în pijamale” şi este formată din personajele Chopi, Bufniţa şi Pisoi, Albă ca Zăpada şi motanul Garfield, cea mai nouă şi iubită mascotă. În această zonă va exista un atelier de desen pe asfalt şi vor fi organizate discojocuri, concursuri cu aruncare în cearceaf, jocuri de putere şi concursuri sportive pe iarbă gen Exathlon, care vor fi adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între şapte şi zece ani, cu minim 1.15 m înălţime. Vor fi concursuri de viteză, îndemânare şi iscusinţă.

La evenimentul din Parcul Avram Iancu, care a ajuns la ediţia a şaptea, sunt invitaţi să participe, în număr cât mai mare, părinţii şi bunicii celor mici, mai ales că ziua de 1 iunie este zi liberă la nivel naţional.

Toţi copiii prezenţi la „petrecere” vor primi îngheţată din partea organizatorilor.

Vezi şi:

Percheziţii ale procurorilor DIICOT la cel mai mare exportator de lemn din România – Holzindustrie Schweighofer

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate