Corpul dă semnale prin diverse căi

Ioana este mamă a doi copii și de curând a lansat o carte cu poezii pentru copii. În copilărie a fost băiețoasă, atașată de natură și visătoare. Copiii îi seamănă și le oferă libertatea de a alege pentru a-și dezvolta personalitatea. Îi lasă să experimenteze, să descopere lumea, îi sprijină cu dragoste pentru a trece peste frici și le este prietenă.

”Decât să fie copiii stresați și nemulțumiți, mai bine renovez locuința peste câțiva ani. Să-i lăsăm să experimenteze, să se joace în limita bunului simț”. Tatăl i-a fost învățător, dar talentul de a scrie l-a moștenit de la mamă. În primele poezii a elogiat natura, animalele și dragostea dar a scris și poezii satirice. Copiii au schimbat-o foarte mult, a căutat să găsească o soluție pentru a obține bani stând acasă și profitând cât mai mult de petrecerea timpului alături de ei.

”Relația părinte copil trebuie să fie bazată pe sinceritate, pe respect, pe atenție, pe timp special petrecut împreună. Nu stăm, eu cu telefonul în față și el la desene, în aceeași cameră, asta nu înseamnă că am petrecut timp împreună. Lăsăm orice, cel puțin 15 -20 de minute. Ne jucăm cu copilul cum vrea el, să simtă că îi acordăm atenție, că este important pentru noi. Simt când exagerez cu munca, primesc semnale de la corpul meu prin diverse căi, printr-o răceală de exemplu. Eu nu prea mai cred în viruși” .

”Este singurul instrument simbol al țării noastre, unic în lume”

Cu voce gingașă, Elena Cristina Rișteiu poartă cu mândrie tradițiile și mesajele moților. La 22 de ani, Elena Cristina Rișteiu transmite prin tulnic poveștile neamurilor de moți bravi pe care nu i-a cunoscut sau gândurile celor pe care îi cunoaște, și cântă cu tulnicul peste crestele munților, în toate colțurile lumii. A cunoscut acest instrument la 12 ani, cu ajutorul bunicii, și tot atunci a văzut și auzit pentru prima dată tulnicărese într-un concert.

La tulnic cântă de jale sau de dragoste, cu farmec și putere. ”Tulnicul este un instrument muzical unic, care necesită multă muncă și dragoste. Este singurul instrument simbol al țării noastre, este unic în lume. Tulnicul poate fi confundat cu buciumul dar sunt două instrumente diferite.

Greu de transportat, tulnicul este fragil, nu trebuie lăsat în căldură mare pentru că se deteriorează. Un tulnic ajunge nemuritor, ținut cu grijă și iubire, va rezista în timp”. Fiecare tulnicăreasa dă curs unor chemări de bucurie sau de jale, împletește prin sunete vești pe care le trimite departe, peste dealuri, peste munți, către familie sau către comunitatea din care face parte.

Elena Cristina Rișteiu a învățat să cânte tot felul de teme muzicale, astăzi transmite în graiul tulnicului teme folclorice, poetice, fapte de vitejie, etc. Tradiția este foarte importantă pentru orice popor. În Munții Apuseni au mai rămas puține tulnicărese care reușesc să ducă mai departe tradiția cântecului la tulnic.

Un suflet sensibil. Jeni Voina

Este un om obișnuit, visător și sensibil care se lasă descris de versurile sale. Optimistă, Jeni Voina vede tot timpul partea plină a paharului. A copilărit hoinărind în natură, la bunici, unde a descoperit primele cântece populare. La îndemnul bunicii a început să aștearnă cuvinte din suflet. Este îndrăgostită de satul românesc.

Poetul popular, Jeni Voina a creat versuri vesele sau triste, care sunt interpretate acum de artişti consacraţi și au ajuns melodii populare de succes. ”Ar trebui cu toții să ne dăm o resetare la suflet, la minte și să învățăm să ne bucurăm de cele mai mărunte lucruri care ne ies în cale, de cele mai mici împliniri ale unei zile și atunci, eu zic că va fi mult mai bine și am fi mult mai buni”.

Prin creațiile sale, Jeni Voina oferă un imbold pozitiv. ”Am știut să aștept inspirația. E foarte important să stăm cu noi, să vedem de ce suntem mândri, ce ne reproșăm și ce avem de făcut mai departe și dacă suntem fără martori, cred că judecăm obiectiv”.