Connect with us

Actualitate

Dispute aprinse între deputaţii de Alba

Published

on

Dispute-aprinse-între-deputatii de Alba

De la deputatul Florin Roman ne așteptăm întodeauna la multe inepții, însă ultima declarație de presă a domniei sale a întrecut limita bunului simț.

Inspirat de pe cursul Dâmboviței, Florin Roman, coace declarații politice pe care le aruncă în teritoriu fără să țină cont că devine penibil.

Dacă în timpul adolescenței, domnul deputat Florin Roman, a lipsit ceva timp de pe băncile școlii, acum a devenit specialist în învățământ. Bazat pe minciună și pe frustrări personale, deputatul Roman , adună informații de pe vremea vechiului PDL și le aruncă după 10 ani în spatele actualei guvernări. O gargară ieftină care nu face cinste unui parlamentar .

Fiind în mintea unui elev căruia învățătoarea i-a ieșit din clasă, Florin Roman, își permite să arunce cu noroi într-o doamnă care nici măcar nu îi poate da replica, fiind plecată într-o delegație. Mitocănia care îl caracterizează îi permite să facă o politică de mahala prin minciună și dezinformare. Să vi cu tema făcută din București, să jignești o femeie în teritoriu nu este decât o altă dovadă că Florin Roman este elevul acelei clase politice pentru care Legea e bună numai când ” îi zboară dinții din gură adversarului”. 

Profitor de profesie, deputatul care mimează politica, nu a binevoit să voteze Legea Bugetului de Stat, Lege care aduce mai mulți bani la sistemul de învățământ decât a adus guvernările PDL și PNL la un loc. În aceste condiții îi sugerăm să lase circul ieftin și să se concentreze pentru a repara răul făcut țării de partidele pe care domnia sa le reprezintă.

Comunicat de presă, Birou presă PSD Alba.

Deputatul PNL Florin Roman a comentat, miercuri, într-o conferință de presă, declarația președintelui PSD Ioan Dîrzu care susține că „românii o duc mai bine dar încă nu-și dau seama de asta”:

„Îmi pare rău că eu și multă lume din această țară nu trăim în România domnului Dîrzu! Cu tot respectul, îi spun colegului meu deputat să mai iasă pe stradă, să mai vorbească cu lumea, s-o întrebe pe soția domniei sale, să întrebe rude apropiate dacă trăiesc mai bine. Pentru că cei cu care vorbesc eu îmi spun că iau aceleași produse cu bani mai mulți și că pe alocuri viața lor este tot mai grea. Și vreau să-i spun domnului Dîrzu, pentru că eu îl înțeleg, este un soldat disciplinat de partid, îl văd în Parlament, nu cuvântă decât când trebuie și atunci mai spune și niște prostii – l-am văzut în câteva situații mai jenante pentru domnia sa, probabil că nu a fost atent -, vreau să-i spun, dacă nu știe, că avem un curs euro la leu la o valoare istorică. Vreau să-i spun domnului Dîrzu că ROBOR-ul s-a triplat în timpul guvernării PSD.

Asta înseamnă că fiecare plătim mai mult la credit, la rată la mașină, apartament, casă – ce am îndrăznit fiecare să luăm în baza unui credit, sperând că o vom duce mai bine, asa cum ni s-a promis, și așa s-a ajuns, de exemplu, ca rata la ”Prima Casă” să fie mai mare cu 150 de lei lunar. Eu nu trăiesc din șpăgi, eu trăiesc din ceea ce obțin ca venituri în calitate de parlamentar, nu știu din ce btrăiește domnul Dîrzu, pentru că la ceea ce am citit… a reușit să ne facă de rușine la nivel național pentru că acea declarație total idioată a ajuns în întreaga țară!”   Sursa: ziarulunirea.ro

Florin Piersic “Vorbesc mult pentru ca am ce sa va spun”

3 Comments

3 Comments

  1. idem

    ianuarie 19, 2018 at 8:00 am

    amandoi is numa gura de ei

  2. Ciobanu D

    ianuarie 19, 2018 at 12:42 pm

    Vechea poveste intre Hva si piticu atomic, care acum culmea sunt in aceeasi banca, acelasi partid!
    Mare lucur ca in viitorul apropiat sa-i vedem pe amnadoi in aceeasi barca.
    Doi loozeri, unul mai laudaros ca altul!

  3. mai lasa-ne mos Romane

    ianuarie 22, 2018 at 4:29 pm

    Dirzu ii un bleg dar Roman … de ajunge prim-ministru sau presedintele tarii, ne-am dat foc la valiza!
    Roman chiar daca e o marioneta altora, ramane totusi si un MARE mincinos si un laudaros!!!

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate