Actualitate
Dispute la Consiliul Județean
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
8 ani agoon
Pe de altă parte Florin Roman i-a cerut consilierului PSD să vină și cu soluții pentru a nu nu lăsa mii de oameni din județ fără posibilitatea transportului în comun. Prin votul lor, consilerii au aprobat prelungirea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate 1 iulie 2008-31 decembrie 2013 până în 31 decembrie 2016. Este a 10-a prelungire succesivă, votată și aprobată de CJ în ultimii 3 ani, iar controversele din spate datează încă din 2008, cînd consilierii de atunci au aprobat Regulamentul servicului de transport public județean de persoane. Atunci, consilerii au votat cedarea câtorva rute de județ către două firme la care erau acționari doi consilieri județeni, Eugen Popa (PSD) și Ioan Iviniș (PDL). Firmele care au pierdut licitația, au contestat decizia, iar de atunci CJ s-a aflat în nenumărate procese complicate. Suma cerută de cele trei societăți cumulată este de 13 milioane de lei, iar daunele morale se ridică la 110.000 de euro.
”NU CA UN FIU RISIPITOR”… ȘI STRADA TURNĂTORIEI
DORIN NISTOR CANDIDEAZĂ DIN PARTEA P.N.L. PENTRU UN NOU MANDAT DE PRIMAR AL SEBEȘULUI
S-au dus 6 luni și autobuzele electrice sunt tot la „muzeu”
PNL Alba și-a desemnat prin vot, conducerea Ligii Aleșilor Locali. Președinte: Rusu Traian (Ighiu)
POEZIE dedicată lui Mircea HAVA: Umbra lui MIRCEA la….Oarda !
Florin Cîțu, Prim-ministrul României, vizită în Alba. Conf. de presă
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a...
În pragul sărbătorilor pascale, la conferința spirituală „Respirația Sufletului”, pe care o dăruim comunității locale alături de duhovnicii Iustin Miron...
„Ziua Pământului”, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, este un moment dedicat recunoașterii și aprecierii planetei noastre, dar și...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii