Connect with us

Actualitate

DORIN NISTOR: AM CUNOSCUT TRĂDAREA POLITICĂ ȘI AM ACORDAT A DOUA ȘANSĂ

Published

on

dorin nistor

NU MOȘTENIM FUNCȚII. ȘI NICI NU SUNTEM ETERNI

S-au împlinit cinci ani de când mi-ați acordat încrederea Dumneavoastră. În bilanțul pe care îl fac activității administrative pun în balanță reușitele, dar și neîmplinirile. Știu că Dumneavoastră cumpătați cu mintea și cu sufletul. Iar faptele spun mai mult decât sute de cuvinte.

Am promis finanțări nerambursabile pentru Sebeș. Bilanțul de astăzi: 197 milioane de lei atrași la bugetul Municipiului Sebeș! Aceste sume au fost obținute printr-un efort constant făcut de echipa din primărie, iar anii care vin vor aduce materializarea investițiilor publice pe care toți ni le dorim. Ne dezvoltăm și evoluăm prin forța comunității locale, prin fiecare cetățean, prin companiile care ne-au scris cartea de vizită. Avem proiecte pentru care muncim și ne implicăm.

Deputatul Florin Roman: Alocațiile NU trebuie mărite. Cei din rural fac mulți copii, iar alocaţia devine…

Nu pot accepta ca disputele personale să dăuneze muncii în echipă. Nu pot accepta ca orașul să asiste la conflicte de interese. Este nedrept pentru cetățeanul care își asumă corect obligațiile în bunul mers al urbei. Nu moștenim funcții. Și nici nu suntem eterni în aceste funcții, ci servim temporar interesele comunității. Am cunoscut trădarea politică și am acordat a doua șansă.

Tatăl meu m-a învățat să respect oamenii și să îmi onorez cuvântul dat. În postura de primar, am responsabilitatea de a pune interesul comunității mai presus de partid. Pot înțelege slăbiciunea colegului de lângă mine și îl respect ca om. Istoria recentă a orașului a demonstrat că proiectele s-au blocat atunci când, sub mantia aceluiași partid, orgoliile și-au dat arama pe față.

Găsiți asemănări între fotografii. Parlamentarii PSD pe o bicicletă

Am propus înlocuirea viceprimarului Municipiului Sebeș. Îmi asum această decizie în fața Dumneavoastră și o susțin ca o decizie de management eficient. Omul Adrian Bogdan admiră sportul. În viața competițională există momentul retragerii în glorie. Și mai există conceptul de fair-play față de echipă și de competiție. Să avem înțelepciunea de a rămâne în fața oamenilor atât cât ne este vremea și locul. În povestea adevărară a acestor locuri există patrioți autentici.

De ce nu poartă conducerea județului Alba mască: Ion Dumitrel, Dan Popescu, Dumitru Fulea, Florin Roman, Claudiu Vasile Răcuci

La 2 noiembrie 1918, avocatului Lionel Blaga, fratele mai mare al lui Lucian Blaga, i s-a cerut să fie primarul Sebeșului, în condițiile tulburi care stăpâneau Transilvania la sfârșitul Primului Război Mondial. Și-a asumat rolul la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, ca edil al orașului, iar când urbea a intrat pe un făgaș normal, la 29 ianuarie 1919, s-a retras. Aceasta este povestea Sebeșului. Oamenii dau noblețea. Lecția istoriei o învățăm singuri.

Al Dumneavoastră,

Dorin Nistor

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate