Connect with us

Actualitate

Ai dureri în partea dreaptă, sub coastă? Iată afecțiunile pe care este posibil să le ai

Published

on

dureri-dreapta-sub-coasta

Mulţi cred că durerile din partea dreaptă a abdomenului se  datorează afecţiunilor ficatului

Aceste dureri pot apărea şi în cazul în care alergăm mai mult, care de regulă dispare odată ce ne oprim şi nu are legătură cu ficatul, ci mai degrabă cu intestinul gros care apasă în dreptul ficatului şi gazul se ridică şi apasă pe intestin.

Durerea mai poate să apară dacă am mâncat prea mult, dacă am consumat alimente bogate în grăsimi şi aceste dureri aparţin veziculei biliare.
Foarte rar, o boală de ficat poate da dureri în această zonă.

Cei mai mulţi pacienţi când ajung la medic spun ‘Mă doare ficatul’ dar corect ar trebui să spună ‘Mă doare în partea dreapta, sub coaste’.

Durerile pot fi datorate unor boli de colon, frecvent întâlnite sau datorită unor boli de plămâni, stomac, fiere sau rinichi.

Durerile din partea dreaptă de sub coastă, pot fi şi de la afecţiuni ale coloanei vertebrale.

Este foarte important sa nu ignorati în nici un caz durerea sub coaste, deoarece ar putea fi, de asemenea, un simptom al unei afecţiuni grave cum ar fi un atac de cord sau cancer.

Mai multe informaţii puteţi afla urmărind emisiunea Sănătatea de la A la Z, cu chirurgul dr.Mirce Frenţiu, în direct, în fiecare joi de la ora 20.30.

9 Comments

9 Comments

  1. Asis

    iulie 10, 2018 at 11:24 am

    Asta e o durere des intalnita,mai ales dupa ce mananci bine.
    De Craciun ii plin la urgente cu dureri de genu

    • Aliss

      noiembrie 14, 2018 at 6:46 am

      Se apre ca multi avem aceasta durere.
      Se confunda de multe ori cu oboseala sau cu cine ce stice am mancat

  2. doru

    noiembrie 29, 2018 at 6:28 pm

    Ma doare si pe mine dar se pare ca e de la ficat, e ficat gras,deci poate fi si de la mancarea grasa pe care o mancam

  3. GERO

    ianuarie 3, 2019 at 9:02 pm

    M-am gandit ca poate fi de la mesele copioase de Revelion dar nu stiu.
    Cu siguranta voi face si o colonoscopie cat de curand.
    Multumesc albacarolina

  4. Sebi

    aprilie 2, 2019 at 5:17 am

    Doar colonoscopia poate sa iti spuna exact ce ai.
    Programeaza-te si fa-ti o colonoscopie.
    Altfel e ca si cum ai arunca cu batul intr-o balta si nu stii ce te doare cu adevarat.

  5. Darius Negru

    martie 19, 2020 at 10:29 am

    Colonul, de la colon ii durearea de cele mai multe ori. Am fost si eu la colonoscopie si e „colon iritat”
    Renunta la seminte, la prajeli si la mancaruri grele. Mananca doar fiert si fara ulei. Asa m-am tratat eu dar dureaza ceva vreme.
    Sanatate multa!!!

  6. Radu Ionelia

    ianuarie 27, 2022 at 5:01 pm

    Am făcut analizele am fosfatază alcalina 284,sa ma ingrijorez?

  7. Marcu Constantin

    iulie 1, 2023 at 8:52 am

    În partea dreapta lângă coaste a apărut ceva rotund în interior și când apăs ușor pe el mă doare ,ce poate sa fie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate