Connect with us

Actualitate

FESTIVALUL LUCIAN BLAGA

Published

on

În acest sfârșit de săptămână, în perioada 5-7 mai, Sebeșul reînvie amintirea marelui poet Lucian Blaga prin Festivalul care îi poartă numele.

Imaginea acestui festival s-a conturat tot mai expresiv, an după an, prin participarea unor personalităţi din ţară şi din străinătate,iar anul acesta la ediția cu numărul 37 vor veni la Sebeș mari personalități ale lumii culturale românești: cacad. Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor, prof. univ. Mircea Popa, poetul Ion Mărginean, scriitorul Zenovie Cârlugea, scriitorul şi jurnalistul Radu Paraschivescu, pictorul Eugen Măcinic, Oana Pellea, Dan Puric.

Primele manifestații vor avea loc chiar în casa memorială a poetului din Lancrăm, iar organizatorii acestui Festival sunt Primăria și Consiliul Local al municipiului Sebeș.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate