Connect with us

Actualitate

Fetiță decedată după ce s-a înțepat într-un cui

Published

on

Fetița de 11 ani, care se afla în grija unui asistent maternal, a calcat într-un cui în 26 iulie și a fost dusă la spitalul din Târnăveni

S-a reîntors la casa unde locuia și și-a reluat activitățile zilnice până când după trei zile a acuzat din nou dureri la piciorul la care se înțepase, fiind dusă de această dată la Spitalul Municipal Blaj. Fetița nu și-a revenit și a fost trimisă la Alba Iulia în 1 august. Acuza dureri de spate, de picior, dureri la nivelul maxilarului şi nu putea să înghită.După analize și investigații efectuate la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, fetița a fost trimisă la Cluj cu un elicopter SMURD, dar condițiile meteo nefavorabile au redirecționat aparatul de zbor la Târgu Mureș, unde medicii nu au avut ser antitetanos, iar starea micuței s-a agravat serios. Se pare că vaccinul anititetanos aplicat la Târnăveni nu și-a făcut efectul. A rămas internată la Târgu Mureș până în 5 august și deși semnele păreau că fetița își revine, asistenta maternală a fost anunțată că fetița a decedat și trupul ei poate fi ridicat în 8 august, după efectuarea autopsiei. Fetița se afla la asistentul maternal de la vârsta de 3 ani, după ce mama ei, care a născut-o în Italia a abandonat-o. Mama fetei o suna, dar fiind plecată în Franța nu o vizita des. Spune că fetiței i-au fost administrate vaccinurile copilăriei, în Italia, unde a născut-o. Spitalul Județean de Urgență Alba a deschis o anchetă cu privire la acest caz. Fiind implicate 4 unități medicale în acest caz, Direcția de Sănătate Publică Alba a fost seziată, din data de 2 august demarându-se o anchetă epidemiologică. Pentru a clarifica datele preluate de un ziar local din raportul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, conducerea DSP a organizat miercuri o conferință de presă. La conferință a partcipat și medicul chirurg Ion Susan, ca reprezentant al colegiului medicilor, precum și medicul epidemiolog Elena Sava care a adus detalii despre ancheta în desfășurare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate