Actualitate
Florin Cîțu, Prim-ministrul României, vizită în Alba. Conf. de presă
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
3 ani agoon
Premierul Florin Cîțu a început campania internă, după două săptămâni de când și-a anunțat candidatura la șefia PNL, luând la pas organizațiile din țară pentru a-i convinge pe liderii locali să-l voteze la Congresul din 25 septembrie.
Prim-ministrul României a avut o întâlnire cu Biroul Politic Judeţean Alba al Partidului Naţional Liberal (PNL), eveniment la care sunt prezenţi zeci de primari din judeţ.
Se redeschid târgurile de animale
Conferință de presă online a avut loc la Traseul celor Trei Fortificații din cetatea bastionară Alba Carolina, unde au fost prezenţi și europarlamentarul Mircea Hava, senatorul Sorin Bumb, și deputatul Florin Roman.
Găsiți asemănări între fotografii. Parlamentarii PSD pe o bicicletă
Viceprimarul Emil Popescu s-a reîntors în PNL
Cerem tuturor patrioților sătui de batjocura și aroganța PSD-PNL să se alăture și să se implice conștient în dărâmarea acestui regim dictatorial și în reconstrucția țării. Partidele patriotice condamnă public oligarhia PSD-PNL
Migrația politicienilor rari. De la PSD la USR și invers: Dana Nanu și Beniamin Todosiu
Lista cu candidații PSD – PNL pentru europarlamentare. Ce loc ocupă Mircea Hava și Victor Negrescu?
”NU CA UN FIU RISIPITOR”… ȘI STRADA TURNĂTORIEI
Gabriel Pleșa s-a reîntors de unde a plecat. PNL-iștii sunt fericiți
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a...
În pragul sărbătorilor pascale, la conferința spirituală „Respirația Sufletului”, pe care o dăruim comunității locale alături de duhovnicii Iustin Miron...
„Ziua Pământului”, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, este un moment dedicat recunoașterii și aprecierii planetei noastre, dar și...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
Pedepse cu închisoarea pentru captarea apelor de suprafață sau subterane Conform directivei Parlamentului European, România va fi obligată, să instituie pedepse...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii