Published
o lună agoon
Literatura pare că e un domeniu străin politicienilor. Dacă n-ar fi fost așa, reforma aceasta nu ar fi avut o astfel de decădere.
Din păcate politica s-a amestecat întotdeauna în fixarea canonului literar și vedem asta chiar și la contemporanii noștri.
Există totuși anumite reguli raționale, morale iar prin încălcarea acestora, educația se transformă într-un bumerang dureros pentru întregul popor.
În anii imediat următori loviturii de stat bolșevice din Rusia s-au înlăturat scriitorii consacrați. Un fenomen asemănător s-a petrecut și în Germania hitleristă, eliminându-se scriitorii excepționali din învățământ, promovând peste noapte galeria marilor portrete doctrinare, cu o altă față a propagandei moderne. Așa s-a întâmplat României în perioada comunistă și iată, se întâmplă din nou în ”era creierului prespălat”.
Mda, nu mai sunt la modă cărțile bune, cu autori consacrați, autori căzuți în uitare, ca și cum ar fi o pierdere de timp citirea lor. Asta e expresia zugrăvită în mintea copiilor noștri.
Ca să n-o mai lungim atâta (ne adaptăm limbajului actual), în manualul de limba română de clasa a VI-a, elevii sunt OBLIGAȚI să își ”cultive” buna educație primită acasă, prin citirea anumitor cărți.
Vezi și Pandemia animalelor. Vulpea farmacistă
Cartea ce depășește orice limite ale educației și ale bunului simț e ”Povestiri de pe Calea Moșilor” – autor Adina Popescu.
Această lectură obligatorie se pare că e greu de găsit chiar și la Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” din Alba Iulia. De ce? O caută copiii pentru că li se cere la școală, ne spunea un părinte îngrijorat.
Dar ce scrie în această carte pe care copiii noștri sunt OBLIGAȚI să o citească?
Dacă moderatorii Alba Carolina TV ar avea un asemenea limbaj, limbajul pe care elevii de clasa a VI-a sunt oblligați să-l învețe la școală, ar fi penalizați financiar de către Consiliul Național al Audiovizualului și amendați de către telespectatorii noștri.
Ajung din nou să strig: jos PSD, jos PNL, jos USR, jos orice culoare de partid care e împotriva educației sănătoase a copiilor noștri!
Din păcate, normalitatea e cea impusă prin educația expusă prin filme iar cei ce scapă de acest tratament, sunt condamnați la citirea lecturii școlare, începând din clasa a VI-a.
Cât despre autoarea cărții, mă abțin. Dacă nu era cartea dânsei, cu siguranță experții noștri din învățământ găseau o altă ”carte genială”.
Îmi aduc aminte cum USR-PLUS, în frunte cu domnul Barna, aruncau vorbe asupra Vioricăi Dăncilă, cum că guvernul X a alocat procente foarte mici din PIB pentru învățământ. Iar azi, educația primește cel mai mic buget din ultimii 30 de ani: 2,5% din PIB – proiect de buget iar 70,2% sunt cheltuieli cu salariile.
În mersul ăsta, ceea ce a spus Petre Țuțea ramâne valabil și în viitor:
“Proști v-am lăsat și tot proști v-am găsit”!
Mai jos găsiți link-ul manualului de Limba și Literatura Română de lasa a VI-a, cu ultima pagină:
https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VI-a/Limba%20si%20literatura%20romana/EDP2/#p=193
Și astfel marii scriitori ai României au devenit mici și irelevanți, producând o generație scoasă de pe marile bulevarde ale cunoașterii și îndosită pe ulițele maidaneze moderniste.
Astea e România educată…
PROTEST anti-COVID în mijlocul nopții, la Alba Iulia
Primăria Alba Iulia a achitat suma de aproape jumătate de milion de lei către AIDA-TL, pentru a fi plătiți companiei private STP Alba Iulia
„Eu și copilul meu” – prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri”
CNSU – reluarea activităților ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ. SCENARII
Majoritatea școlilor se vor redeschide din 8 februarie
Județul Alba, în TOPUL ȘOMERILOR înregistraţi
Consiliul Local Alba Iulia cu ochii pe avizare unei oportunități de Urbanism Zonal Din 60 de proiecte, aproape un sfert...
„Lucrări de primăvară” sub asediul televiziunii Aseară vorbeam despre mizeria care se afla în imediata vecinătate a Gărzii de Mediu...
PREFECTURA a anunțat în 7 decembrie ”într-o bâlbă generală” că DSP-ul a trimis înaintarea către INSP cu 58 de puncte...
Candidatul alianței USR-PLUS, alături de un deputat și un consilier local În lanțul acesta al slăbiciuniloe e și Casa de...
Ești prea destept ca să fii ignorant…., le folosim și pentru următorul tur! Cealaltă Capitală e ca o ca o...
Avansări în grad în cadrul Jandarmeriei Alba Cu ocazia zilei Jandarmeriei Române, pentru rezultate foarte bune obţinute în activitatea profesională,...
“Să se termine cu pandemia!” Ne-am săturat de Netflix, vrem afară” Proteste față de noile restricţii impuse de guvernarea actuală...
Drepturile și libertățile au dispărut peste noapte. Omenirea s-a trezit brusc într-o dictatură medicală. In pofida obiecţiilor, Parlamentul UE a...
Magazinele și localurile închise mai repede. Interdicții de deplasare. Excepții de la regulă. Magazinele se vor închide la ora 18:00...
Toți romanii vor avea nevoie de declaratie pe propria raspundere pentru a circula dupa ora 22:00. În 14 martie 2021...
Proiectul de Hotărâre de Guvern, asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale de prevenție, precum și la serviciile medicale...
81.600 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, mâine dimineață, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat...
Ultimele comentarii