Connect with us
https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js

Actualitate

LIVE – Corul “THEOTOKOS din Alba Iulia

Published

on

LIVE: Corul de copii “THEOTOKOS” 30 de ani de activitate neîntreruptă


În 15 noiembrie 1987, prima zi din Postul Naşterii Domnului, a luat fiinţă Corul de copii „Theotokos”. Numele corului provine din limba greacă, însemnând „Născătoare de Dumnezeu”. Tot de atunci, dirijorul corului este părintele Nicolae-Călin Bulac.

Întru început corul reunea 24 de copii, numărul acestora ajungând acum la peste o sută, elevi ai mai multor şcoli şi licee din Alba Iulia şi împrejurimi. Repertoriul corului cuprinde piese religioase ortodoxe, ecumenice, melodii din repertoriul coral clasic şi folcloric.

Cu toate că timp de doi ani activitatea s-a desfăşurat sub regimul comunist, corul a avut şi atunci o bogată misiune, fiind cunoscut în bisericile din oraş şi din ţară. Revoluţia din decembrie 1989 a  deschis  corului noi posibilităţi   de  afirmare,  reuşindu-se implicarea nu numai în plan religios, dar şi în viaţa cultural-artistică a oraşului Alba Iulia, fiind o prezenţă obişnuită şi mult apreciată în cadrul manifestărilor ce au loc.

Una dintre frumoasele împliniri ale celor aproape 30 de ani de activitate de până acum ai corului, este, fără îndoială, şi realizarea a 22 turnee peste hotarele României, în cadrul cărora copiii din „Theotokos” au purtat mesajul sfânt al credinţei strămoşeşti şi al înţelegerii dintre oameni în 36 de ţări din Europa, Asia (în Japonia) şi Australia, ajungând de 4 ori şi în America. De asemenea, ei au fost şi gazde ale unor grupuri de copii şi tineri din Franţa, Ungaria, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii. Succesul acestor turnee se oglindeşte şi în distincţiile şi diplomele obţinute, precum şi în articolele apărute în presă. În timpul acestor turnee au fost contactate instituţii şi asociaţii caritabile, care mai apoi s-au implicat în sprijinirea unor case de copii din judeţul Alba.

Printre succesele corului se numără şi emisiunile de radio şi TV la care a participat, o emisiune transmisă prin reţeaua Eurovision, precum şi cele trei CD-uri realizate. Totodată, corul nostru a tipărit şi o carte de povestiri religioase pentru copii.

Un moment cu totul deosebit al activităţii de până acum a avut loc în luna mai din anul 1999, când corul nostru a primit invitaţia de a participa la festivităţile prilejuite de vizita Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea în Romania. Copiii noştri au oferit un concert la Palatul Patriarhal, având bucuria de a putea  conversa cu Sfântul Părinte.

Pentru activitatea corului, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, i-a conferit în anul 1995 dirijorului corului, „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române.

Cu credinţa în Dumnezeu şi convinşi de importanţa misiunii ce o desfăşoară, copiii din corul „Theotokos” nădăjduiesc ca şi pe viitor strădaniile lor să fie încununate de frumoase împliniri, spre slava lui Dumnezeu şi spre întărirea prieteniei dintre oameni.

 

Pr. Nicolae-Călin Bulac

Dirijorul corului                         

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Fapte şi Vorbe

Social

Ultimele comentarii

Sănătate