Connect with us

Actualitate

Mera Eva Miclaela – prodecan Colegiul Consilierilor Juridici din Alba

Published

on

eva-mera-consilier-juridic

Cum se vede profesia de consiler juridic prin ochii unei femei?

 

Eva Mera: E o profesie frumoasă , în care nu ai timp să te plictisești. Într-adevăr, sunt  momente  în care îți oferă împliniri profesionale, nimic nu se compară în acest domeniu cu bucuria unui litigiu soluționat favorabil pentru care ai muncit enorm.  În contrapondere, sunt si momente dificile când esti implicat în solutionarea unor situații delicate, conflictuale, altele când te trezesti la 5 dimineata ca sa asiguri reprezentarea în altă localitate si ajungi seara acasă sau când, contar ,tuturor eforturilor depuse, nu reusesti să obții o soluție favorabilă în litigiile în care te prezinți. În mod cert, este o meserie complexă, dinamică.

JPC: În condițiile în care în orice societate există forme diferite de misoginism și structuri de tip patriarhal cum reușiți să vă impuneți punctul de vedere?

Eva Mera: Sincer, nu am resimțit  niciodată misoginismul și o asa-zisă  presiune din partea structurilor de tip patriarhal. Întotdeauna, am avut o relație foarte bună cu managerii–bărbați, chiar dacă au mai existat discutii în contradictoriu, bărbați trec mai ușor peste ele și fără resentimente.

Faptul ca sunt femeie, pentru mine a reprezentat, întotdeauna, un atuu, nu un dezavantaj , iar pe bărbați nu i-am perceput niciodată ca pe niste dușmani, din contră , pentru mine ei sunt niște parteneri și recunosc ca viața noastră a femeilor, în opinia mea, ar fi extrem de monotonă în lipsa lor.

Cred că pentru o femeie nu este dificil să își impună punctul de vedere în relația cu bărbații dacă este recunoscută drept o persoană pregătită profesional, dacă are argumente clare, pertinente. Eu cred că dacă ești ferm și îti asumi opinia pe care o adopți în soluționarea unei probleme, nimeni nu are posibilitatea de ați dicta și a-si impune un punct de vedere contrar decât, eventual, printr-o dispozitie scrisă care, în această situație , îi este opozabilă semnatarului. Fermitatea si verticalitatea profesională, nu este cea mai ușoară cale dar în mod cert, este cea mai sigură și îți asigură un prestigiu profesional inclusiv în fața adversarilor tăi.

PROTEST SPONTAN AL GREFIERILOR

JPC: Viața unei femei între carieră și rolul de mamă?

Eva Mera: Este ca un balet pe gheață, este foarte ușor să cazi și să te trezesti într-o dimineață că esti pentru copilul tău, o străină. Dacă esti sinceră, trebuie să recunosti că  noi femeile timpurilor moderne, am pierdut unele atribute ale mamei tradiționale.Când te desparți de copilul tău la 8 dimineața în fața școlii și te reîntâlnesti cu el la orele 18.00-19.00, e clar ca nu petreci suficient de mult timp alături de el și sunt momente în care te simți vinovată că nu esti prezentă în viața lui cât ți-ai dori. Tentația noastră este să compensăm lipsa noastră din viața lor cu jucării sau alte atenții, am învățat din propria experiență  că pentru copiii noștrii cel mai important este să petrecem timp cu ei. Așa că, fac eforturi să fiu prezentă în viața copilului meu, de exemplu, obișnuiesc să îmi iau câteva zile de concediu când fiul meu e în vacanță, să mergem amândoi la cofetărie , la film, la un loc de joaca, să fim mai mult timp împreună, să facem prajituri și să luăm masa împreună în week-end, astfel încât el să rămână cu amintiri frumoase. În mod cert, cea mai mare satisfacție a mea este atunci când copilul meu îmi spune ” te iubesc”, e un semn  important că în ciuda unui program foarte încărcat reușesc să–l păstrez aproape.

JPC: Din păcate sunt tot mai frecvente cazurile de violență asupra femeii, unele cu un final tragic, cum poate societatea să prevină aceste comportamente?

Eva Mera: Schimbarea se impune să vină, într-o primă etapă de la femei, adică, atâta timp cât tu accepti un iubit violent, te căsătorești cu el  și aduci pe lume copii, fiind conștientă de modul în care se comportă partenerul tău cu tine, nu poți să faci vinovată doar societatea de ceea ce ți se întâmplă. Un actor în povestea aceasta ești chiar tu care continui o relație cu un partener violent și persiști într-o relație viciată.

Legislația ar trebui, într-adevăr  să prevadă sancțiuni privative de libertate sau cu muncă în folosul comunității pentru violența domestică . În prezent, partenerii violenți sunt sancționați ,în majoritatea situațiilor în care intervin conflicte violente în cuplu doar cu amendă contravențională, măsură care afectează întreaga familie și de cele mai multe ori soțiile evită să sesize organele competente tocmai din cauza faptului că această sancțiune pecuniară, se plătește din bugetul întregii  familii, nu doar din cel al soțului violent.Pe scurt, a lua atitudine împotriva unui soț violent e un ”lux” pe care o femeie cu venituri modeste nu și-l permite.

Administratia publica local – legea 215 – Sfera Penala – TALK SHOW JURIDIC

JPC: Ce le spuneți tinerilor care doresc să urmeze această profesie? Cu ce să se înarmeze?

Eva Mera: Să fie conștienți că juristul este o piesă cheie într-o instituție sau într-o firmă  și prin urmare sunt obligați să fie pregătiți profesional și foarte atenți la conținutul actelor pe care le semnează. Din experiența mea, îi asigur că acolo unde există semnătură consilierului juridic pe un document, toate  explicațiile încep de la acesta.

Referitor la conduita lor în activitatea profesională, sfatul meu este să fie fermi, verticali si orice opinie adoptă în soluționarea unei situații să se asigure ca aceasta este acoperită de legislație ,norme interne sau dispozitii contractuale.

JPC: Dacă ar fi să vă întoarceți în timp ați alege aceiași  profesie?

Eva Mera: Cred că dacă aș întoarce timpul nu as mai alege să profesez  ca jurist-consult,nu fiindcă nu mi-ar plăcea această meserie ci doar din dorința de a trăi experiențe profesionale noi , din alt domeniu

Sursa:justitiaprocetatean.ro

Vaccinarea, o necesitate sau nu ?

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate