Actualitate
O nouă încercare de a închiria spațiile din cetate
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
8 ani agoon
Destinaţia acestora este de spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice, iar spaţiul nr .13 are destinaţia de bistro ecologic. Durata concesiunii este de 25 de ani cu posibilitate de prelungire cu cel mult jumătate din perioada iniţială. Chiar dacă tariful de chirie este accesibil, condiţiile pentru întreprinzători sunt greu de îndeplinit de unii dintre aceştia. Trebuie să dispună de sume considerabile în conturi, prin care să dovedească faptul că au capacitatea financiară necesară investiţiei și să amenajeze la anumite standarde acele zone.
Program Truck Tuning Art 2023
Expoziție de fotografie cu tema ,,Centenarul Unirii la Alba Iulia”
PROGRAM FESTIVALUL ROMAN APULUM. FONDAREA. 27-29 august 2021
PALATUL PRINCIPILOR: STADIUL LUCRĂRILOR DE RESTAURARE ȘI VALORIFICARE
Natura și-a intrat în drepturi
De la distanță se vede bine, dar când te apropii..
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
De ce nu mai citim? Pentru că la Posturile TV nu suntem îndemnați să facem asta. Pentru că mămicile ținute...
Pedepse cu închisoarea pentru captarea apelor de suprafață sau subterane Conform directivei Parlamentului European, România va fi obligată, să instituie pedepse...
Trăim timpurile adevărurilor incomode, însă necesare. Prea mare lucru despre istoria planetară nu știm. Aici mă refer la istoria planetara...
Aproximativ 2000 de copii din Alba Iulia, Teiuș, Abrud, Sebeș, Blaj și Vințu de Jos vor experimenta o zi petrecută...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru amenințare La data de 3 aprilie 2024, în jurul orei 05.00, polițiștii...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii