Connect with us

Actualitate

Pastorala de Paști a Cardinalului Lucian Mureșan

Published

on

De două milenii încoace, Isus Cristos Cel Înviat luminează întunecimile omenirii întregi. Cu puterea Lui se nimicește frica oamenilor de-a lungul veacurilor și se spulberă neîncrederea celor care se îndoiesc: „Nu vă temeți… Eu sunt cu voi”. Sărbătoare a Sărbătorilor, Învierea Domnului este momentul suprem de har și de înnoire ce ne provoacă și ne cheamă să aprofundăm temeliile credinței noastre. Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, Învierea Domnului este piatră de poticnire pentru toți cei care, neputând cuprinde taina și planul de mântuire hotărât de Dumnezeu, preferă să se refugieze în agnosticism sau în superstiție. Este și astăzi prilej de sminteală pentru cei ce ajung să respingă tot ceea ce rațiunea lor, limitată de condiția umană, nu poate să înțeleagă și să pătrundă.

Noi în schimb, ucenici ai Celui Înviat, ne-am regăsit în biserică de-a lungul Săptămânii Mari, pentru a medita la misterul mântuirii și la profunda legătură cu viața noastră concretă. Am meditat la rugăciunea lui Isus în Grădina Măslinilor și apoi la tăcerea Lui în fața lui Pilat și a Sinedriului. Am fost alături de El la Ana și la Caiafa. Am urmat-o pe Maica Durerilor, însoțindu-și Fiul spre patimă. L-am părăsit și noi, cu toții, precum Apostolii, cuprinși de frică și de îndoială, și ne-am ascuns în gălăgia satelor și a orașelor noastre, pentru a nu mai auzi strigătele mulțimii, și nici biciuirile din curtea atâtor succesori moderni ai lui Pilat. L-am urmat pe calea Crucii Lui, dar de departe, înspăimântați fiind de ceea ce se întâmplă, și ne-am gândit la crucile noastre. Priveam la ramurile de finic care zăceau încă pe jos de duminica trecută și nu ne venea să credem că de la „Osana” până la „Răstignește-L”, nu e decât un mic pas, în Evanghelie ca și în viața noastră. Copleșiți de spaimă, am rostit poate și noi de multe ori acea josnică minciună, că nu avem alt împărat decât numai pe Cezarul. „Săvârșitu-s-a”, a strigat Cel Răstignit și noi i-am cântat Prohodul, înfricoșați văzând cum Cel ce este Viață, în mormânt se pune. Am auzit tânguirea Bisericii în Sâmbăta cea Sfântă, îndemnându-ne: „Să tacă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur, și nimic pământesc întru sine să nu gândească” și am stat astfel împietriți în fața lespezii celei de piatră care Îi pecetluia mormântul, acolo, în grădina unde totul părea că s-a sfârșit. Acea noapte însă, avea să fie diferită de toate celelalte nopți: noaptea eliberării, noaptea biruinței, în care Isus cu moartea Lui, moartea noastră a călcat-o. Ceva cu totul extraordinar și cu totul de neînțeles s-a petrecut în acel mormânt nou, tăiat în stâncă, în care giulgiul și marama poartă pe vecie pecetea unei Lumini care a imprimat pe pânză în mod inexplicabil un Chip.

Iubiți frați și surori în Cristos,

Sfântul Părinte Papa Francisc, în Mesajul de Paști din anul trecut spunea: „noi, creștinii credem și știm că învierea lui Cristos este adevărata speranță a lumii, cea care nu dezamăgește. Este puterea bobului de grâu, cea a iubirii care se coboară și se dăruiește până la capăt și care reînnoiește cu adevărat lumea”.

Isus cel Înviat o trimite pe Maria să vestească ucenicilor și prin ei nouă tuturor, că misiunea Lui continuă prin cei ce cred și îi acceptă Cuvântul: „Mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (In. 20,17). De aceea şi noi, „având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte” (Ev 12,1). De la Diaconul Ștefan și până la episcopii noştri greco-catolici, aceasta este credința noastră. Exemplul lor trebuie să ne întărească şi pe noi astăzi, când ne pregătim să îl întâmpinăm pe Sfântul Părinte Papa Francisc care pe 2 iunie 2019 îi va beatifica la Blaj pe martirii noștri uciși din ură față de credință. „Dacă vă urăşte pe voi lumea să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât… Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni” (In 15,18.20). Se cuvine ca mărturia lor să fie călăuză și speranță noilor generații, spre întărire în vremurile tulburi pe care le trăim. Jertfa lor, sângele lor vărsat din dragoste pentru Cristos și pentru Biserică, pune în lumină importanța martiriului și a jertfei într-o societatea lichidă și permisivă ca și cea în care trăim.

Vezi si Examenul medico-legal al morţii lui Iisus Hristos

Episcopii greco-catolici au acceptat martiriul, alegând calea cea grea, dar recunoscând în aceasta glasul și voia Divinului lor Învățător. Ei știau că Biserica lor nu avea cum să fie nimicită, ci va dăinui în ciuda oricăror calcule, uneltiri și strategii. În felul acesta, ei au asigurat continuitatea Bisericii lor în cel mai sigur mod posibil, încredințați fiind de cuvântul Celui care ne-a făgăduit că Biserica cea adevărată nu va fi biruită nicicând.

Vezi Drumul Crucii la Alba Iulia

Iubiți credincioși,

Învierea lui Isus este adevărata speranță a lumii. Nu este un optimism gol de sens, ci este certitudinea că moartea nu mai reprezintă ultimul cuvânt al existenței oamenilor. Există ceva care trece dincolo de mormânt: este cuvântul Învierii. Alături de Maica Sfântă și de Biserica întreagă, primim lumină de la Cel care ne îndeamnă: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”, spre a ne împărtăşi cu toţii din bucuria cea mare a Învierii Sale.

Dimpreună cu Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Vă doresc tuturor sărbători pascale binecuvântate.

Cristos a înviat!

Adevărat a înviat!

† Cardinal Lucian

Arhiepiscop și Mitropolit

Arhiepiscop Major

Vezi si APA IOAN PAUL AL II LEA, ARE STATUIE LA BLAJ:

Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. M.Oana

    aprilie 25, 2019 at 6:55 am

    Hristos a inviat!!

Lasă un răspuns

Actualitate

Aiud:Acordare facilități fiscale

Published

on

Acordare-facilitati-fiscale

În vederea sprijinirii contribuabililor aflați în dificultate, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI AIUD a aprobat procedura de acordare a unor facilități fiscale.

Aceste facilităţi fiscale sunt sub forma anulării accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, datorate bugetului local al Municipiului Aiud, conform O.G. nr. 6/2019privind instituirea unor facilitați fiscale.

Contribuabilii care intenționează să beneficieze de anularea accesoriilor/majorărilor de întârziere, în condițiile H.C.L. nr. 244/24.10.2019, se vor adresa Compartimentului Impozite şi taxe locale persoane juridice/Compartimentului Impozite şi taxe locale persoane fizice din cadrul Primăriei Municipiului Aiud – Direcția Economică.

Continue Reading

Actualitate

Traian Berbeceanu a acceptat o functie de prim-rang la varful Ministerului de Interne

Published

on

Traian-Berbeceanu

Cu Traian Berbeceanu „vor fi multe surprize” după susele unui PNL-ist.

Traian Berbeceanu a fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba intre 2005 si 2013, cand a trebuit să plece în urma unei anchete a DIICOT. A stat în arest din 24 octombrie până in 26 noiembrie 2013, fiind acuzat ca ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Ulterior, instanţa a stabilit că Berbeceanu a fost victima unei „marsavii judiciare”. Berbeceanu a fost achitat, în prima instanţă, in 2016.

Rareş Bogdan a anunţat încă din 15 octombrie că Traian Berbeceanu ar putea să facă parte din Guvernul Orban. „Vor fi multe surprize”, spunea atunci Bogdan.

Iată că ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat fostul comisar Traian Berbeceanu va deveni şeful său de cabinet.

În schimb, Ioan Mureşan (fost procuror sef al DIICOT Alba) si Nicolaie Ioan Cean (fost procuror în aceeaşi structură) au fost condamnaţi la 7 ani, respectiv 2 ani închisoare cu executare. Aceştia sunt acuzaţi că au săvârşit mai multe nereguli în anchetarea poliţistului Traian Berbeceanu.

Experienţa chinuitoare din acea perioadă a fost redată de Traian Berbeceanu în cartea ”Radiografia unei marsavii judiciare”, informează aktual24.ro.

Continue Reading

Actualitate

Vrei să scapi de defecte vizibile? Spectaculos este cum se remediază totul. Invitat dr. Adrian Oancea, chirurg plastician

Published

on

Sculptor în carne vie

Nu există soluții miraculoase în medicină, există multă muncă. ”Sărăcia este o sursă de boală. Medicina este cea mai nobilă dintre arte, dintre profesii și a răpit Zeilor puterea de a da suferință. Dumnezeu ne-a dat nouă, medicilor, puterea de a învia oameni în doar patru minute”, a subliniat dr. Frențiu. Dr. Adrian Oancea, medic primar de chirurgie plastică și estetică, a fost șeful secției de chirurgie plastică și estetică din cadrul Spitalului Județean Alba și are o meserie grea și mai rară, pentru care s-a pregătit intens în centre universitare importante.

Dr. Oancea a ales această profesie intrând în clinica tatălui și a avut șansa să lucreze cu întemeietorul chirurgiei plastice din România. Dintr-un vis și o dorință puternică, a ajunsă să face ceea ce și-a dorit de mic. ”Chirurgia plastică este chirurgia frumuseții, dar este mult mai mult, este repararea defectelor. Lipsa țesutului apărut după accidente sau boli grave, când pe corpul pacientului rămâne o urmă mare, un defect, o lipsă de țesut, este ușor înlocuită prin chirurgie plastică.

Această specialitate este extrem de vastă și plecând de la o simplă plastie de piele se ajunge până la partea de microchirurgie, care este spectaculoasă tehnic. S-a ajuns astăzi la rezultate pe care nu le visam în urmă 25 – 30 de ani, când așa ceva părea de domeniul SF, iar acum au devenit o rutină”, a subliniat dr. Adrian Oancea.

Continue Reading
Advertisement
dec 9, 2019 - Lu
Alba Iulia, RO
-3°C
cer acoperit de nori
cer acoperit de nori
2 m/s, E
100%
760.56 mmHg
lun12/09 mar12/10 mie12/11 joi12/12 vin12/13
cer acoperit de nori
2/2°C
cer acoperit de nori
4/1°C
câțiva nori
3/0°C
cer fragmentat
3/3°C
ploaie ușoară
4/3°C

Next Level

Facebook

Ultimele comentarii

Polls

Sunteți de acord cu repornirea mineritului în Munții Apuseni?

View Results

Loading ... Loading ...

Fapte şi Vorbe

Advertisement

Cele mai accesate

%d blogeri au apreciat: