Published
3 ani agoon
Polițiștii de investigaţii criminale i-au identificat pe doi tineri, de 15 şi 23 de ani, din Blaj, ca bănuiţi de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, faptă reclamată poliţiei la data de 25 noiembrie 2017.
Se pare că în noaptea de 24/25 noiembrie 2017, cei doi ar fi pătruns, prin efracţie, într-un magazin din Blaj şi ar fi sustras ţigări şi produse alimentare în valoare de 1.000 de lei.
Poliţiştii i-au reţinut, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat urmând ca azi, 2 februarie, să-i prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
furt-blaj
Tot ieri, 1 februarie, poliţiştii de investigaţii criminale din Blaj au luat măsura reţinerii faţă de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Blaj, care, împreună cu un alt tânăr de 20 de ani, din Blaj, este bănuit de comiterea mai multor furturi.
Se pare că, în perioada octombrie 2017 – ianuarie 2018, cei doi tineri ar fi comis 5 furturi din societăţi comerciale, locuinţe şi garaje de unde ar fi sustras produse alimentare, produse accizabile şi scule electrice profesionale, în valoare totală de aproximativ 9.300 lei.
Pentru documentarea activităţii infracționale a persoanelor bănuite de furturi şi pentru recuperarea prejudiciilor, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare, ocazie cu care au identificat o parte din bunurile susceptibile a proveni din furturi.
Urmează ca, în cursul zilei de azi, 2 februarie, tânărul reţinut să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
S-a redeschis Bazinul de înot din Blaj
Accident rutier pe raza localității Craciunelul de Jos
Articole pirotehnice confiscate de polițiștii din Blaj
Intrare GRATUITĂ pe Patinoarul artificial amplasat în Parcul Tineretului din Sebeș
Pastorala de Crăciun a PF Cardinal Lucian
Furt de arbori, complicitate la furt de arbori, fals în înscrisuri. Percheziții pe raza comunelor Albac și Horea la sediile a trei societăți comerciale
Consiliul Local Alba Iulia cu ochii pe avizare unei oportunități de Urbanism Zonal Din 60 de proiecte, aproape un sfert...
„Lucrări de primăvară” sub asediul televiziunii Aseară vorbeam despre mizeria care se afla în imediata vecinătate a Gărzii de Mediu...
PREFECTURA a anunțat în 7 decembrie ”într-o bâlbă generală” că DSP-ul a trimis înaintarea către INSP cu 58 de puncte...
Candidatul alianței USR-PLUS, alături de un deputat și un consilier local În lanțul acesta al slăbiciuniloe e și Casa de...
Ești prea destept ca să fii ignorant…., le folosim și pentru următorul tur! Cealaltă Capitală e ca o ca o...
Avansări în grad în cadrul Jandarmeriei Alba Cu ocazia zilei Jandarmeriei Române, pentru rezultate foarte bune obţinute în activitatea profesională,...
“Să se termine cu pandemia!” Ne-am săturat de Netflix, vrem afară” Proteste față de noile restricţii impuse de guvernarea actuală...
Drepturile și libertățile au dispărut peste noapte. Omenirea s-a trezit brusc într-o dictatură medicală. In pofida obiecţiilor, Parlamentul UE a...
Magazinele și localurile închise mai repede. Interdicții de deplasare. Excepții de la regulă. Magazinele se vor închide la ora 18:00...
Toți romanii vor avea nevoie de declaratie pe propria raspundere pentru a circula dupa ora 22:00. În 14 martie 2021...
Proiectul de Hotărâre de Guvern, asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale de prevenție, precum și la serviciile medicale...
81.600 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, mâine dimineață, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat...
Ultimele comentarii