Actualitate
Prevenirea consumului de canabis
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
Campania, care va fi implementată în perioada 5 septembrie 2017 – 31 iulie 2018, este fundamentată pe Studiul național în populația generală privind consumul de tutun, alcool și droguri (GPS) 2016, corelativ cu Studiul în populaţia şcolarizată cu vârsta de 16 ani – ESPAD 2015.
Studii care relevă, la nivel naţional, o creştere a consumului de canabis.
Activitatea este finanțată prin Programul naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018, aprobat prin HG nr. 684/2015.
„#POTALTFEL” are drept scop creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei generale (15-64 de ani), cu accent pe populaţia şcolară (15-24 de ani), asupra efectelor medico-psiho-sociale ale consumului de canabis, în vederea neînceperii, respectiv, evitării trecerii de la consumul ocazional sau recreaţional, la consumul regulat de canabis.
Campania reprezintă un răspuns integrat și complet în planul politicilor publice, cu rol emergent în dinamica consumului de droguri din România.
„#POTALTFEL” are drept scop creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei generale (15-64 de ani), cu accent pe populaţia şcolară (15-24 de ani), asupra efectelor medico-psiho-sociale ale consumului de canabis, în vederea neînceperii, respectiv, evitării trecerii de la consumul ocazional sau recreaţional, la consumul regulat de canabis.
Beneficiarii direcţi ai campaniei sunt:
201.216 de persoane din populaţia generală (10%), cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani, care vor primi informaţii cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de canabis, prin promovarea spotului video al campaniei.
51.550 de tineri din segmentul de vârstă 15-24 ani şi 1692 de cadre didactice, din care:
9.250 de tineri cu vârsta de 15-24 de ani, informaţi cu privire la efectele consumului de canabis, în cadrul activităţilor de petrecere a timpului liber;
42.300 elevi de liceu și studenți, cu vârsta cuprinsă între 15-24 de ani, informaţi, sensibilizaţi şi conştientizaţi cu privire la consumul de canabis;
1.692 de profesori din unităţile liceale și de învăţământ superior, care vor beneficia de activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la consumul de canabis.
Beneficiarii indirecţi sunt estimaţi a fi 80.000 de elevi și studenţi, 3000 de cadre didactice din mediul şcolar şi universitar, precum şi peste 100.000 de membri ai comunităţii.
Obiectivele campaniei vor fi atinse prin desfăşurarea, la nivel naţional, a următoarelor activităţi:
promovarea campaniei în mediul TV, on-line și presa scrisă pe întreaga durată a campaniei;
sesiuni de prevenire a consumului de canabis în instituții de învățământ, pentru categoria de vârstă 15-24 de ani;
activităţi de informare și promovare a alternativelor de viață sănătoasă, în zone în care tinerii aleg sa-și petreacă timpul liber (spaţii recreaţionale), cu sprijinul voluntarilor ANA.
activități de informare în comunitate, cu ocazia marcării Zilei Internaționale Împotriva Traficului și Consumului Ilicit de Droguri 2018.
Conducerea autoturismul sub influența băuturilor alcoolice. Conducerea autoturismul fără a avea permis pentru nicio categorie de autovehicule
Începe a patra campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase în Zona 1 și Zona 2 a județului Alba
Suspiciune de botulism la o femeie de 45 de ani din Alba, de la o salată cu pește din conservă
PESTE 700 DE COPII AFLAȚI ÎN TABERE ȘCOLARE DIN JUDEȚUL ALBA AU ÎNVĂȚAT, ÎN SĂPTĂMÂNA CARE SE ÎNCHEIE, LECȚIA SIGURANȚEI
[STUDIU]: Top orașe din România pentru vegetarieni și vegani. Pe cel loc se află Alba Iulia?
Traficanții de droguri se adaptează la restricțiile de călătorie și la închiderea frontierelor. Raport european
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
De ce nu mai citim? Pentru că la Posturile TV nu suntem îndemnați să facem asta. Pentru că mămicile ținute...
Muntele Basmelor in localitatea Băișoara își va deschide porțile în weekendul 13-14 aprilie 2024. În parcul aflat la mai puțin...
Pedepse cu închisoarea pentru captarea apelor de suprafață sau subterane Conform directivei Parlamentului European, România va fi obligată, să instituie pedepse...
Trăim timpurile adevărurilor incomode, însă necesare. Prea mare lucru despre istoria planetară nu știm. Aici mă refer la istoria planetara...
Aproximativ 2000 de copii din Alba Iulia, Teiuș, Abrud, Sebeș, Blaj și Vințu de Jos vor experimenta o zi petrecută...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru amenințare La data de 3 aprilie 2024, în jurul orei 05.00, polițiștii...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii