Actualitate
Procurorul general, Augustin Lazăr la Alba Iulia
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
Procurorul general a menționat la Alba Iulia că spre deosebire de alte întâlniri de acest gen, a fost lărgită zona de infracționalitate avută în vedere, respectiv combaterea corupției și a conflictelor de interese, cu infracțiunile care afectează veniturile la bugetul statului — evaziune fiscală, contrabandă, spălare de bani.
El a menționat că, în cadrul seminarului, au fost prezentate spețe complexe, care au fost ‘lucrate’ împreună cu ofițerii poliției judiciare, cu cei de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice (DICE),Direcția Generală Anticorupție (DGA), fiind prezentată maniera în care s-a cooperat eficient pentru obținerea unor rezultate bune.
Directorul general al DGA, chestor de poliție Ioniță Alexandru Cătălin, a afirmat că extinderea obiectului acestei întâlniri ‘și la criminalitatea care afectează bugetul consolidat al statului nu înseamnă altceva decât sublinierea legăturii clare care există între acest tip de criminalitate și corupție’.
ORDIN pe UNITATE: Consilierii locali PNL nu votează bugetul municipiului Alba Iulia
ITM Alba: Combaterea muncii nedeclarate, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală
ARESTAT PREVENTIV PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ ȘI ȘANTAJ
TABLETE ȘCOLARE PENTRU TREI LICEE DIN SEBEȘ CU FINANȚARE EUROPEANĂ. PRIMĂRIA ATRAGE NOI RESURSE LA BUGETUL LOCAL
Percheziții la persoane bănuite de trafic internațional de droguri
Vezi SUMELE alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru UAT-urile județului ALBA
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a...
În pragul sărbătorilor pascale, la conferința spirituală „Respirația Sufletului”, pe care o dăruim comunității locale alături de duhovnicii Iustin Miron...
„Ziua Pământului”, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, este un moment dedicat recunoașterii și aprecierii planetei noastre, dar și...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii