Administraţie
Repere teiușene. Mirel Hălălai și Elemer Barta
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
5 ani agoon
Vechea brudină din satul Căpud a intrat la ”pensie”. Începând cu data de 11 octombrie 2019, aceasta a fost înlocuită cu un pod trainic, care permite o legătură sigură și rapidă între orașul Teiuș și satele aparținătoare, de dincolo de Mureș. Acest pod este o perspectivă de dezvoltare prin care satele de peste Mureș vor deveni cartiere ale orașului Teiuș. Acest pod a ușurat viața locuitorilor de peste Mureș.
În Căpud se planifica nașterea, locuitorii procreau cu gândul la perioadele dificile din an, în care nu puteau trece râul pentru a ajunge la medic. ”Este un pod proiectat pentru cele mai dificile condiții de trafic. Este făcut să reziste, dar deplasarea trebuie să se facă ordonat, civilizat”.
Restricțiile se referă la drumul care deservește acea zonă, acesta este de categoria a III-a și nu face față unui trafic de peste 30 tone. Îmbunătățirea traiului căpudenilor a fost vizibilă din prima săptămână, după inaugurarea podului. Școala este prima instituție care beneficiază de pe urma acestei investiții.
În perspectivă, s-au arătat interesați de Căpud investitori în domeniul viticol. La Teiuș starea de spirit care guvernează activitatea socio-economică și admininistrativă este de armonie și pace.
Noutăți iluminat stradal Teiuș
RER Vest – RETIM: Din 1 Mai, se modifică graficele de colectare a deșeurilor din zonele de case din Alba Iulia, Aiud, Teiuș și Ocna Mureș
Anunț important pentru locuitorii din AIUD, TEIUȘ și OCNA MUREȘ – Asocierea RER Vest-RETIM
A început reabilitarea străzilor în Pâclișa
Lucrări după inundații în Arieşeni. 50 de familii au rămas izolate
Ce schimbări vom vedea în Teiuș în 2020?
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a...
În pragul sărbătorilor pascale, la conferința spirituală „Respirația Sufletului”, pe care o dăruim comunității locale alături de duhovnicii Iustin Miron...
„Ziua Pământului”, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, este un moment dedicat recunoașterii și aprecierii planetei noastre, dar și...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
Pedepse cu închisoarea pentru captarea apelor de suprafață sau subterane Conform directivei Parlamentului European, România va fi obligată, să instituie pedepse...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii