Connect with us

Administraţie

Semneaza petitia „Școală Altfel”

Published

on

O semnătură pentru o Școală Altfel mai bună!

Peste 250 de persoane au semnat deja petiția lansată în 25 ianuarie de Fundația Noi Orizonturi (FNO) în vederea îmbunătățirii programului Școala Altfel. Demersul este susţinut până acum de peste 10 organizaţii şi instituţii, între care Coaliţia pentru Educaţie, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Centrul Raţiu pentru Democraţie sau Asociaţia Go Free.

Petiția va fi înaintă Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCŞ) împreună cu o scrisoare deschisă prin care se cere modificarea Ordinului MENCŞ nr. 4496/13.07.2015 privind structura anului şcolar, conform propunerilor formulate de grupul de lucru „Școala Altfel. TOT Educație!”, constituit la inițiativa FNO.

Acest demers a pornit de la o nevoie reală – în fiecare an, 300.000 de cadre didactice, 1.800.000 de elevi și 3.000.000 de părinți sunt implicați în Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun! Însă după 5 ani de la inițierea programului, părerile despre eficiența sa sunt împărțite. La plusuri se menționează că este benefic pentru comunitate; crează un spațiu pentru învățare practică; le dă elevilor ocazia să interacționeze și îi motivează să se implice responsabil, pentru că fac ceea ce le place; destinde relațiile dintre profesori și elevi. Există, însă și minusuri: eticheta „altfel” este interpretată ca „nesemnificativ”/„facultativ”; programul se suprapune cu olimpiadele naţionale; nu are o viziune pe termen lung și scop educațional clar definit; încarcă birocratic, mai ales consilierul educativ; adâncește inegalitățile școlare; profesorii sunt nevoiți să organizeze activități fără resurse; iar elevii au un rol scăzut în proiectarea lor. Grupul „Școala Altfel. TOT Educație!” propune Ministerului Educației un set de soluții de îmbunătățire a programului, între care:

  • Să țintim acum la o Școală Altfel ca un laborator de experimente, iar pe viitor la o Școală Altfel pe tot parcursul anului școlar. Misiunea comunității școlare (elevi, cadre didactice, management, părinți) să fie de a îmbogăți activitatea de pe tot parcursul anului cu metode testate în Școala Altfel și care se dovedesc eficiente în dezvoltarea motivației pentru învățare și a competențelor cheie în rândul elevilor.
  • Să permitem unităților școlare să aleagă perioada de desfășurare a programului Școala Altfel în funcție de propriul calendar și de activitățile pe care doresc să le implementeze și să dăm și olimpicilor posibilitatea să participe la Școala Altfel.
  • Să reducem birocrația, prin definirea un set standard de informații care să fie colectate de la unitățile școlare de către Inspectoratele Școlare Județene.
  • Lansarea unui ghid de implementare care să descrie clar și concis vizunea programului pe termen scurt și lung, să ofere recomandări privind proiectarea, derularea și evalurea programului, respectând și încurajând autonomia școlilor, să includă un glosar de termeni și anexe clarificatoare.

Aceste propuneri au fost dezvoltate în urma unui amplu proces de consultare, analiză și dezbatere publică, inițiat în noiembrie 2014. În etapa de consultare au fost colectate recomandări privind funcționarea programului Școala Altfel de la 160 persoane din Cluj, Craiova, Iași și București. Acestea au fost analizate și transformate în propuneri concrete de grupul „Școala Altfel. Tot educație!”. Propunerile dezvoltate au fost publicate și supuse dezbaterii publice între 20 noiembrie 2015 și 15 ianuarie 2016, perioadă în care am primit comentarii și sugestii de la 284 persoane care fie au participat la dezbaterile organizate la Cluj, Iași, București și Timișoara, fie au competat formularul online de feedback.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate