Connect with us

Actualitate

Și-a recunoscut vina

Published

on

În perioada noiembrie 2005 – august 2016, inculpata Meteșan Elena fiind angajată în cadrul CEC BANK- Agenția Zlatna și-a însușit mai multe sume de bani, constând în depuneri efectuate de către clienți cât și în sume de bani remise de aceștia în vederea depunerii

Aceasta a produs un prejudiciu în valoare de peste 6 milioane de lei și 270.000 de euro. Meteșan Elena a declarat că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv, 3 ani închisoare în regim de detenție. Procurorii au solicitat instanței menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei și menținerea măsurilor asiguratorii. Dosarul de urmărire penală privind pe inculpata Meteșan Elena, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Alba. În cauză se continuă efectuarea de acte de urmările penală față de inculpata Popa Victoria, cealaltă femeie implicată în acest dosar.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate