Actualitate Sănătate Sănătatea de la A la Z 

Vrei să scapi de defecte vizibile? Spectaculos este cum se remediază totul. Invitat dr. Adrian Oancea, chirurg plastician

Sculptor în carne vie Nu există soluții miraculoase în medicină, există multă muncă. ”Sărăcia este o sursă de boală. Medicina este cea mai nobilă dintre arte, dintre profesii și a răpit Zeilor puterea de a da suferință. Dumnezeu ne-a dat nouă, medicilor, puterea de a învia oameni în doar patru minute”, a subliniat dr. Frențiu. Dr. Adrian Oancea, medic primar de chirurgie plastică și estetică, a fost șeful secției de chirurgie plastică și estetică din cadrul Spitalului Județean Alba și are o meserie grea și mai rară, pentru care s-a…

Read More
Actualitate Sănătatea de la A la Z 

Dreptul la viață. Ajută și tu!

Să-l ajutăm pe Ștefan Daniel Lucaci, la 14 ani se luptă pentru viață! După o căzătură cu bicicleta, au urmat zile foarte grele pentru Ștefan Daniel Lucaci. Pentru că starea sa de sănătate nu s-a îmbunătățit, au urmat mai multe investigații medicale. Un lung șir de analize ca apoi să se ajungă la un diagnostic crunt și la mai multe serii cu ședințe de chimioterapie. Ștefan Daniel Lucaci a fost tratat și operat în țară, iar soluția s-a găsit peste hotare. Familia, care l-a luat în plasament pe Ștefan, a…

Read More
operatii-estetice-caini Actualitate AlbaCity Vet 

Chirurgie plastică veterinară,la AlbaCity VET

De ce nu pot tăia urechile câinelui meu? Când se pot face operaţii plastice la animale? Cum decurge o operaţie într-un proces tumoral? Recuperare şi tratamente Ce sunt drenurile? Vezi şi: Cât mănâncă câinele tău? Cât îl plimbi pe zi? Conceptul de wellness la animalele de companie AlbaCityVet Realizator: dr.Traian Boţoiu Televiziunea judeţului Alba https://www.albacarolinatv.ro/ https://www.facebook.com/albacarolinatv/ https://www.instagram.com/albacarolinatv/ https://ro.pinterest.com/albacarolinatv/ https://twitter.com/albacarolinatv/ O emisiune AlbaCarolinaTV 2018 Toate drepturile rezervate.  

Read More
plase-chirurgicale-alba-carolina tv Actualitate Sănătate Sănătatea de la A la Z 

Mituri si adevaruri despre plasele chirurgicale

Mituri si adevaruri despre plasele chirurgicale  Plasele chirurgicale fac parte din categoria implanturilor chirurgicale şi sunt folosite la corectarea chirurgicala clasica sau laparoscopica a defectelor peretelui abdominal. Riscuri si avantaje. Vezi si: Cancerul, inamicul nr.1, cu dr. Mircea Frențiu, medic chirurg Realizator: dr.Mircea Frentiu Sănătatea de la A la Z Televiziunea judeţului Alba www.facebook.com/albacarolinatv www.instagram.com/albacarolinatv O emisiune AlbaCarolinaTV 2018 Toate drepturile rezervate.

Read More
teodor-holhos-otfalmolog Sănătate Sănătatea de la A la Z 

Dr. Teodor Holhoș – medic oftalmolog, la SANĂTATEA de la A la Z

Dr. Teodor Holhoș – medic oftalmolog, la SANĂTATEA de la A la Z  Un medic oftalmolog amibiţios, ce a studiat medicina în Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca dar care nu a avut şansa să intre in sistemul medical de stat, pentru ca nu a avut ‘relaţii’. A avut posibilitatea de a pleca în altă ţară, ca de altfel ca mulţi alţi medici dar a transformat această ‘neşansă’  în intrarea sa în sistemul privat. În momentul de faţă are o echipa de specialişti formată din 40 de oameni şi o…

Read More
Spital-Blaj Actualitate Eveniment Social 

O nouă premieră la Spitalul Blaj: rezolvarea chirurgicală a unei tromboze acute de aortă abdominală

Spitalul Municipal Blaj a înregistrat o nouă premieră la secţia de chirurgie vasculară. Este vorba de rezolvarea chirurgicală, de urgenţă, a unei tromboze acute de aortă abdominală la un pacient care risca să-şi piardă picioarele sau chiar decesul, în cazul în care nu se intervenea la timp. În acest sens, medicul specialist de chirurgie cardiovasculară Mihai Nemeţi a realizat operaţia de bypass aortobifemural cu material sintetic, intervenţia chirurgicală, care a durat aproximativ 5 ore, fiind un succes, pacientul fiind externat dupa 7 zile de la efectuarea acesteia. Detalii despre operaţia…

Read More
Actualitate Cultură Social 

O nouă clinică Opticline a fost deschisă în Turda

O nouă clinică oftalmologică din rețeaua Opticline a fost deschisă în Turda. Cererea foarte mare a pacienților care erau nevoiți să vină până în Alba Iulia l-a determinat pe doctorul Teodor Holhoș să deschidă un puct de lucru și în orașul de pe Arieș. La nici două zile de la inaugurare, lista de așteptare era plină de pacienți cu diferite probleme de vedere. In clinica Opticline din Turda se pot efectua o gamă largă de intervenți oftalmologice care acoperă toate cerințele pacienților.

Read More