Published
2 ani agoon
”Acum trei ani a început toată treaba cu scrisul. Citeam cărți în acea perioadă și simțeam nevoia să îmi eliberez gândurile într-un mod diferit de muzică sau actorie. Atunci mi-am luat curajul și am început să schițez personajele și povestea.”
Actorul trupei Skepsis, Vinicius Moldovan ”Clăbuc”, intitulează primul său volum ”Sufletele celor Rătăciți” şi este primul din seria ”Legiunea lui Lilith”.
”Lumea creată de mine este o îmbinare perfectă între fantasy și realitate. Pot spune că jumătate, sau chiar mai mult, este real. Oamenii, întâmplările și locațiile. Am ales Alba Iulia ca locație principală fiindcă m-a inspirat foarte mult. Peisajul este unul de vis și merită să fie ”văzut” prin cuvinte de cititorii din toată țara”.
Potrivit tânărului autor perioada de precomandă este preconizată până la 2 săptămâni, iar achiziția cărții se poate face de pe siteul editurii Celestium din Oradea. Este vorba despre o editură proaspăt înființată care își dorește să promoveze autorii români.
”Ceea ce vreau să le spun potențialilor cititori este că doar în perioada de precomandă, dacă își cumpără cartea, vor primi un bonus la poveste și cadou un semn de carte”, a declarat Clăbuc.
Vez şi: Calul de război
PREFECTURA a anunțat în 7 decembrie ”într-o bâlbă generală” că DSP-ul a trimis înaintarea către INSP cu 58 de puncte...
Candidatul alianței USR-PLUS, alături de un deputat și un consilier local În lanțul acesta al slăbiciuniloe e și Casa de...
Să fie Alianța USR-PLUS, singura soluție reală pentru Alba Iulia? Acum, în preajma alegerilor locale, din 27 septembrie 2020, ni...
Puțină lumină în lumea în care trăim, realtăți paralele. Preșdintele USR Alba, Beniamin Todosiu, s-a alătuat în anul 2016 noului...
Este de-a dreptul hilară și tipică politicii dâmbovițene situația din CL Alba Iulia, în care, deși s-a stabilit inițial o...
La nivelul judeţului Alba, pentru recensământul de probă au fost selectate aproximativ 981 delocuinţe din UAT-urile Alba Iulia şi Daia...
Victorie pentru societatea de avocatura “Toader si Asociații” care au reușit suspendarea provizorie a executării silite împotriva Municipiul Turda Solutia...
Plângeri penale, probabil și amenințări din partea acestora la adresa primarului Pleșa vor curge de acum înainte… Din ultimele informații...
Proiectul de Hotărâre de Guvern, asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale de prevenție, precum și la serviciile medicale...
81.600 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, mâine dimineață, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat...
”Săptămâna viitoare vom primi în jur de 144.000 de doze; în total, România va avea în jur de 10 milioane...
CJSU Alba a decis să nu mai prelungească măsura de carantinare a municipiului Alba Iulia, deşi rata de infectare este...
Ultimele comentarii