Connect with us

Administraţie

Peste 1300 de crescători de ovine din județul Alba au depus cereri pentru obținerea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii

Published

on

subventii-lana-oaie

Peste 1300 de crescători de ovine din județ au depus la DAJ Alba, cereri pentru obținerea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii

Până în prezent, nu mai puțin de 1300 de crescători de ovine din județul Alba, cu un efectiv de peste 331700 capete s-au înscris în program la Direcția pentru Agricultura Județeană Alba, în vederea obținerii ajutorului de minimis pentru lână. Potrivit HG nr.500/2017, crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată. După cum este cunoscut, schema de ajutor de minimis are o finanţare de 36 de milioane de lei la nivel național .
Prin acordarea acestui sprijin se urmărește eficientizarea activității sectorului de creștere a ovinelor în sensul reducerii pierderilor, stimularea înființării centrelor de colectare a lânii, crearea de noi locuri de muncă precum și stabilizarea veniturilor crescătorilor de ovine.
Toți crescătorii de ovine, persoane fizice care dețin atestat de producător valabil până la data plății ajutorului de minimis, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale precum și persoane juridice cu activitate în domeniu, înregistrați în Registrul Unic, la Direcția pentru Agricultură Județeana Alba pot beneficia de sprijinul financiar cu obligația depunerii de documente justificative care să ateste comercializarea producției de lână obținute.
Comercializarea lânii se poate face în mod direct către un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii, dovada comercializării realizându-se după caz cu : factura/ fila / filele din carnetul de comercializare din care să rezulte cantitatea de lână comercializată sau prin intermediul unei societați care are contract de furnizare cu un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii dovada comercializării făcându-se cu documentele specificate mai sus (cu mentiunea conf. HG 500/2017) la care se adaugă o copie după contractul încheiat între societatea care preia și centrul de colectare sau unitatea de procesare a lânii.
Termenul de depunere a documentelor justificative privind comercializarea lânii, la DAJ Alba, este data de 1 iulie 2018 .

Informații suplimentare se pot obține la sediul DAJ Alba, telefon 0258/835342, responsabili program d-na consilier Zgâia Mihaela, respectiv d-na consilier Babin Gabriela.

EXPOZIȚIE DE OVINE IN COMUNA METEȘ

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate