Actualitate
Ce va fi cu șoferii de TIR/camion care intră în țară, venind din una dintre zonele afectate
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 ani agoon
În situația în care există șoferi de TIR/camion care intră în țară, venind din una dintre zonele afectate, conform listei postate privind zonele cu transmitere comunitară extinsă și a altor zone afectate de COVID – 19, actualizată zilnic,
au tranzitat zonele sau intervalul de timp este foarte scurt (încărcare/descărcare marfă).
Se vor informa cu privire la infecție și măsurile de protecție, dar nu li se va impune izolare la domiciliu.
Pornind de la declarațiile pe proprie răspundere ale conducătorilor auto privind traseul străbătut pe teritoriul pe teritoriul Europei, făcând apel la responsabilitate, recomandăm ca persoanele întoarse din zonele galbene sau roșii fără a avea un contact direct în acele zone, doar tranzitarea lor, să evite contactul cu familia la întoarcerea în țară (eventual izolarea lor la sediul firmei), fiind permisă continuarea curselor efectuate de aceștia cu limitarea la maximum a contactelor directe cu alte persoane la încărcare/descărcare marfă.
În cazul apariției simptomelor de boală, care pot induce spre infecție COVID-19, se va anunța imediat DSP Alba și se va impune izolarea persoanei în cauză.
Conform Hotărârii nr. 7 din 07.03.2020 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, în art. 6 sunt exceptate transporturile de marfă de minim 3,5 tone de la restricțiile impuse privind interzicerea accesului pe teritoriul României.
Ce i s-a întâmplat tânărului șofer din Șona care a fost testat de prezența substanțelor psihoactive?
Conducea un autoturism din localitatea Câlnic, județul Alba, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu valoarea de 0,48 mg/l alcool pur
Atenție unde și ce mâncați! Măsuri dispuse de inspectorii DSP Alba în urma neregulilor constatate la o pensiune din Ocoliș și o sală de evenimente din Alba Iulia
Locuitorii și turiștii din Rîmetea pot să întâmpine probleme de sănătate datorate consumului de apă nepotabilă
“Valahu”, atinge un nou record la Alba Iulia.Truck Tuning Art
Program Truck Tuning Art 2023
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii