Connect with us

Administraţie

Contract de solidaritate pentru tinerii cu vârste între 16 și 25 de ani

Published

on

Încadrarea tinerilor cu vârste între 16 și 25 de ani în baza contractelor de solidaritate

În vederea creşterii gradului de ocupare Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba doreşte să promoveze o imagine de instituţie aflată într-o permanentă modernizare, pentru a răspunde provocărilor de pe piaţa muncii. De asemenea, serviciul public de ocupare local se focalizează înspre categoriile de persoane vulnerabile care doresc să se integreze pe piaţa muncii, tinerii cu vârste între 16 și 25 de ani, tinerii proveniţi din centrele de plasament, persoane eliberate din detenţie, precum şi persoanele cu dizabilităţi.

În acest sens, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiţi angajatori de inserţie, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR – 500 lei), în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

Contractul de solidaritate se încheie între agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială şi tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puţin de un an, în condiţiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.

Încadrarea în muncă se realizează în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale.

Dacă la data expirării perioadei pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate angajatorul de inserţie menţine raportul de muncă cu tânărul, atunci beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru această persoană, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj cuvenită conform legii, pe care tânărul ar fi primit-o dacă raporturile de muncă ar fi încetat la acea dată din motive neimputabile persoanei. Suma prevăzută se acordă angajatorului pe perioada menţinerii raporturilor de muncă, dar nu mai mult de 2 ani.

Tinerii cu risc de marginalizare socială, care au încheiat cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială un contract de solidaritate şi cărora, anterior datei de expirare a acestuia, le încetează raportul de muncă la primul angajator de inserţie, se pot încadra la un alt angajator de inserţie cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate, sau cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Conform legii, tânăr cu risc de marginalizare socială este persoana cu vârsta cuprinsă între 16-25 de ani, care se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:

a) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;

b) are dizabilităţi;

c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea;

d) are copii în întreţinere;

e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;

Advertisement

f) este victimă a traficului de persoane.

Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la telefon 0258/811470 sau e-mail: ajofm@ab.anofm.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate