Connect with us

Actualitate

Contribuția pentru pensii

Published

on

Aceasta masura este inclusă într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial

Astfel, persoanele interesate vor putea să încheie contracte cu casele teritoriale de pensii până în aprilie 2017. Potrivit Casei Judetene de Pensii Alba, în conformitate cu prevederile Legii 186/2016, poate încheia un contract de asigurare socială orice persoană, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul sau reşedinţa în România. Perioada pentru care se poate încheia asigurarea în sistemul public de pensii, în baza noii legi, este de cel mult 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului. În cei 5 ani, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp. Persoana va prezenta, împreună cu declaraţia, şi actul de identitate, în original şi copie. Dacă va încheia contractul un mandatat, declarația va fi însoțită de actul său de identitate, în original şi copie, precum şi procura specială autentificată în condiţiile legii. Încheierea contractului de asigurare socială potrivit Legii 186/2016 poate fi solicitată numai în perioada 27 octombrie 2016 pana in 27 aprilie 2017. Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 27 aprilie 2017.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate