Connect with us

Actualitate

Dezbatere pentru autorizatia de mediu a Kronoșpan Sebeș

Published

on

Dezbaterea susținută la Sebeș prin care compania Kronospan Sebeș solicită emiterea unei noi autorizații de mediu, valabilă pentru următorii 10 ani

Oamenii și-au prezentat nemulțumirile, iar reprezentanții companiei au încercat să demonstreze că acțiunile lor sunt în norme legale. Conform legii oamenii spun că trebuie să se țină cont de părerile publicului, lucru care potrivit acestora nu s-a întâmplat. Oana Bodea a spus în cadrul dezbaterii publice că de-a lungul celor zece ani toate măsurătorile, la toate punctele de emisie, au arătat că valorile noxelor sunt în limitele legale și mult sub limitele legale. 

Oamenii prezeniți au cerut Agenției pentru Protecția Mediului Alba să amplaseze stații de monitorizare a aerului. Kronoșpan Sebeș a început investițiile în România din 2004, iar de atunci s-a confruntat cu multe acuzații din partea cetățenilor, care spun că activitatea desfășurată la Sebeș poluează.

O altă problemă ridicată de oameni este situația îngrijorătoare a cazurilor de cancer din județ. Din totalul celor 6.900 de cazuri, un număr de 2.963 (adică 42,87%) au fost întâlnite la persoane din Alba Iulia, iar 1.168 (17%) la persoane care aveau domiciliul în Sebeș, conform DSP Alba.

Protest online împotriva Kronoșpan

Real risc – Dezbatere publica KRONOSPAN Sebes – Autorizație Integrată de Mediu pentru ÎNCĂ 10 ani

Orașul meu povestit: SEBES – Poluarea aerului = cancer
Director General Kronospan Sebes: Oana Bodea in DIRECT la Alba Carolina TV
Kronospan Sebeș solicită emiterea unei noi autorizații de mediu, valabilă pentru următorii 10 ani
Real risc – Formaldehida este cancerigena

9 Comments

9 Comments

  1. eu

    octombrie 22, 2016 at 8:53 am

    Mai lasati-ma cu poluarea asta. Credeti ca numai ei polueaza in judetul Alba?

    • din Koga

      octombrie 22, 2016 at 2:20 pm

      eu- vorbesti pe ascuns si nu ai curajul de a ne spune cine esti si pe cine reprezinti.
      Sunt mai multi poluatori in judetul Alba dar cel mai mare dintre ei e KRONOSPAN!
      Nu imi trebuie sa imi prezinte alte statistici decat cele de la DSP, cati bolnavi de caner sunt in Sebse?!

      • Daniela

        octombrie 27, 2016 at 8:45 pm

        Nu va lasati prostiti de sistemul Kronospan !
        Bravo celor care au intels asta!!! Bravo cetateni ai Sebesului !!!

  2. cancerrr

    octombrie 22, 2016 at 2:09 pm

    daca mai primesc autorizatia de mediu pt inca 10 ani, vom avea inca 50 de ani de oameni putrezi de cancer

  3. satul de politicieni

    octombrie 27, 2016 at 8:38 pm

    Chiar isi bat joc de noi politicieni lasand asemenea dezastru in casele si vietile noastre?
    Nu-i destul ca e si asa greu in Romania noastra, mai trebuie sa traim rau si din cauza poluarii masive pentru inca 10 ani?

  4. Mari

    octombrie 29, 2016 at 10:59 am

    Ce ii dureros e ca mi-am “afumat” sanatatea 10 ani pana acum si sunt convinsa ca inca 10 ani de acum inainte o voi face fiind maritata fortat cu Kronospan!!!
    Legile sunt facute pentru ei, nu pentru noi!
    Ati auzit ce a spus d-na de la kronospan: nu avem filtre!
    si mai spune ca ei sunt in limitele legale, limite facute tot pentru ei!!

  5. oau

    octombrie 31, 2016 at 1:09 pm

    Atatea cazuri de cancer in Sebes si Alba????

  6. Mircea D

    noiembrie 3, 2017 at 6:00 pm

    Si uite ca ne-o tras pe nas, adica ne-o bagat pe nas formaldehida!
    Cine o fi crezut ca isi vor mai mari capacitatea, nu ca o vor reduce!!!
    Nistore esti slab!
    Orasul e jalnic…, fara spatii verzi si kronospanul vietii ne polueaza pana murim!

  7. Jenu

    noiembrie 10, 2017 at 4:56 pm

    1170 likeuri da pa degeaba.tot leo aprobat marire fabrici si noi stam in usa lor sa inghitzim canceru

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe e-mail, pe WhatsApp, pe contul nostru de Facebook sau prin formularul online.

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Fapte şi Vorbe

Social

Ultimele comentarii

Sănătate

Locuri de muncă în Alba Iulia