Actualitate
Mesajul PF Cardinal Lucian în contextul instituirii stării de urgență în România
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 ani agoon
Iubiți fii ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
Instituirea stării de urgență de către Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României, conferă autorităților Statului mijloacele juridice, administrative și economice necesare prevenirii, limitării și combaterii epidemiei cu COVID – 19.
Această măsură, expresie a responsabilității și a preocupării față de sănătatea cetățenilor României, este însoțită de apelul nostru pentru a nu ne pierde pacea sufletului și pentru a trăi această încercare în unire cu Mântuitorul nostru Isus Hristos. El este puterea și speranța noastră și tot El ne dăruiește pacea atunci când marea vieții noastre este agitată de valuri.
Răspândirea epidemiei ne împiedică să ne întâlnim cu toții, în număr mare, la celebrările liturgice din biserici. Cu toate acestea, acum mai mult decât oricând este timpul rugăciunii! Biserica noastră, trecută prin anii prigoanei comuniste, știe ce înseamnă să transforme casele și familiile în locuri privilegiate ale prezenței lui Dumnezeu! Vom face la fel și acum, urmărind binele nostru și al semenilor! Știu cât de mult vă doriți să participați la Sfânta Liturghie, dar vă spun că Biserica vă poartă în inimă iar preoții se roagă pentru fiecare dintre dumneavoastră!
Ce va fi cu șoferii de TIR/camion care intră în țară, venind din una dintre zonele afectate
Gândul nostru se îndreaptă zilnic și spre credincioșii români din diasporă, în mod deosebit spre cei din Italia, care împreună cu preoții care îi asistă spiritual înfruntă dificultăți mai mari decât în Patrie. Pe plan sufletesc distanțele sunt anulate de dragoste și de aceea vă spunem că nu sunteți singuri, ci sunteți îmbrățișați de Biserica de acasă, care, prin mijlocirea Maicii Sfinte și a Fericiților Episcopi Greco-Catolici martiri, vă însoțește și vă poartă cu afecțiune în rugăciune.
În Isus Hristos, inima lui Dumnezeu bate omenește și rezonează intim cu zbuciumul fiecăruia dintre noi. Iubirea Sa ne dă încredere iar harul dumnezeiesc ne susține pe drumul Postului Mare către Sărbătoarea Învierii! Să nu ne temem! Să arătăm lumii care este demnitatea și statura creștinului autentic!
Se cuvine să exprimăm recunoștința noastră față de toate instituțiile și persoanele implicate în lupta împotriva epidemiei din sistemul medical, administrativ și din Ministerul Afacerilor de Interne, care ne oferă o eroică mărturie despre ce însemnă solidaritatea și iubirea aproapelui. Invocăm asupra lor și asupra familiilor lor binecuvântarea lui Dumnezeu! Îi invităm pe toți preoții, călugării și călugărițele din sfintelor noastre mănăstiri și pe credincioși Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică să își unească rugăciunile pentru sănătatea celor angajați în această luptă, pentru vindecarea bolnavilor și pentru ocrotirea fiecăruia dintre noi.
Cu arhierească binecuvântare,
†Lucian Cardinal Mureșan
Arhiepiscop Major și Mitropolit
Primăvară dulce, mi-ai ieșit în cale…
Mesajul Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, prilejuit de Ziua Națională a României, 1 Decembrie 2023
Fisurile societății au cuprins, din păcate, și Biserica. Prof. Ioan Romeo Mânzală
Povestea familiei din Cluj care și-a pierdut fiul în urma unei tragedii
OFICIAL: Finalul pandemiei COVID-19. Boala COVID-19 este considerată o boală infecțioasă obișnuită
De n-ar fi inviat Cristos
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii