Published
10 luni agoon
Rămânem de-a dreptul surprinși de intenția actualelor partide parlamentare, care par a fi complice ale grupării iredentiste și anti-constituționale, proiect de lege care încalcă flagrant prevederile Constituției României și care prevede desființarea statului național, suveran, unitar și indivizibil România, a fost adoptat tacit de către Camera Deputaților încă din data de 23 aprilie 2020!
Proiectul spune că Ținutul Secuiesc poate deveni regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României iar limbile maghiară și română vor fi folosite în instituțiile publice de cetățenii domiciliați în Ținutul Secuiesc.
Autonomia regională va fi exercitată de un Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret și liber exprimat, precum și de Comisia de Autoadministrare desemnată de acesta.
Vezi şi Din 15 mai, conviețuirea cu virusul
Inițiativa prevede că Ținutul Secuiesc poate avea președinte cu u mandat de patru ani dar și autorități locale – un Consiliul Scaunal, un Consiliu Comunal, Consiliul Orășenesc, Consiliul Municipal și primar.
Statutul de regiune autonomă a Ținutului Secuiesc poate fi desființat numai printr-un referendum organizat în Ținutul Secuiesc.
Pe 23 aprilie, proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc a trecut de Camera Deputaților, fără dezbatere, fiind adoptat tacit și urmează să meargă în Senat care este for decizional. În legătură cu acest subiect, președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat pentru Evenimentul Zilei că proiectul va fi respins la Senat.
Vezi Noi reguli pentru persoanele de peste 65 de ani
„Nu am cunoștință despre acest proiect, nu a ajuns la mine, pe ordinea de zi. Sunt foarte puține proiecte care trec prin adoptare tacită prin Camera Deputaților, dar se mai întâmplă. Probabil că a stat prea mult timp la comisii și dacă nu s-a cerut prelungirea termenului pentru adoptarea raportului, a trecut. Acest lucru nu înseamnă că va fi adoptat. De la Camera Deputaților merge la Senat, unde vor avea loc dezbateri, iar acolo va fi respins cu siguranță. O astfel de lege, care contravine Constituției nu va fi adoptată niciodată”, a declarat Marcel Ciolacu. (ziarul Capital).
George Simion, copreședinte al AUR a declarat că „într-o țară normală, a lucrurilor bine făcute, toți deputații ar fi fost anchetați pentru trădare națională. Indiferent că sunt incompetenți sau trădători, acești oameni nu au ce căuta în forul legislativ suprem al țării”.
Inițiativa legislativă a fost depusă de deputați UDMR cu o zi înainte de Crăciun, în 2019. Proiectul va intra în dezbaterea Senatului care este forul decizional în acest caz.
Când românii sunt bulversați de știri și breaking news, cu și despre coronavirus, legile se adoptă tacit, fără dezbateri publice și împotriva voinței poporului.
Rezultate EXIT POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Ora 21 CURS-Avangarde: PSD, urmat de PNL şi USR-PLUS. Un nou partid intră în Parlament
Călin Matieș, Beniamin Todosiu și Clement Negruț, în secțiile de votare
SONDAJ Alba Carolina TV: alegerile pentru SENAT din 6 DECEMBRIE 2020
SONDAJ Alba Carolina TV: alege pentru CAMERA DEPUTAȚILOR din 6 DECEMBRIE 2020
Lista PSD Alba pentru alegerile parlamentare 2020
Un necunoscut și marile schimbări ale listei parlamentare PSD
PREFECTURA a anunțat în 7 decembrie ”într-o bâlbă generală” că DSP-ul a trimis înaintarea către INSP cu 58 de puncte...
Candidatul alianței USR-PLUS, alături de un deputat și un consilier local În lanțul acesta al slăbiciuniloe e și Casa de...
Să fie Alianța USR-PLUS, singura soluție reală pentru Alba Iulia? Acum, în preajma alegerilor locale, din 27 septembrie 2020, ni...
Puțină lumină în lumea în care trăim, realtăți paralele. Preșdintele USR Alba, Beniamin Todosiu, s-a alătuat în anul 2016 noului...
Este de-a dreptul hilară și tipică politicii dâmbovițene situația din CL Alba Iulia, în care, deși s-a stabilit inițial o...
La nivelul judeţului Alba, pentru recensământul de probă au fost selectate aproximativ 981 delocuinţe din UAT-urile Alba Iulia şi Daia...
Victorie pentru societatea de avocatura “Toader si Asociații” care au reușit suspendarea provizorie a executării silite împotriva Municipiul Turda Solutia...
Plângeri penale, probabil și amenințări din partea acestora la adresa primarului Pleșa vor curge de acum înainte… Din ultimele informații...
Proiectul de Hotărâre de Guvern, asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale de prevenție, precum și la serviciile medicale...
81.600 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, mâine dimineață, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat...
”Săptămâna viitoare vom primi în jur de 144.000 de doze; în total, România va avea în jur de 10 milioane...
CJSU Alba a decis să nu mai prelungească măsura de carantinare a municipiului Alba Iulia, deşi rata de infectare este...
Ultimele comentarii