Connect with us

Actualitate

PSD-ul forţează mâna PNL-ului ca să-l voteze pe Paul Voicu la şefie?

Published

on

viceprimari-alba-iulia

La prima vedere se pare că se cere revocarea’ ‘locotenenţilor Paul Voicu şi Gabriel Pleşa”. Dar care e miza proiectului aflat pe ordinea de zi din 15 iulie şi ce urmăreşte PSD-ul?

PSD Alba convoacă Consiliul Local Alba într-o şedinţă extraordinară prin care se se cere revocarea celor doi viceprimari şi alegerea altora din rândul celorlalţi consilieri locali.

De ce? Iată mai jos comunicatul de presă al PSD Alba şi argumentele acestora:

Am inițiat procedura legală de revocare din funcție a viceprimarilor Paul Voicu și Gabriel Pleșa

Dragi albaiulieni,

Este un moment istoric în care putem elibera Alba Iulia de dictatura PDL-istă care conduce de 24 de ani orașul nostru. În tot acest timp, peste Alba Iulia au domnit frica și minciuna. Clientelismul politic și contractele cu dedicație au fost la ordinea zilei. Toate acestea au fost posibile sub oblăduirea matusalemicului primar Mircea Hava, un ins obsedat de putere și bani. Dar, Hava, nu a făcut singur toate aceste rele, fiind ajutat de cei doi locotenenți Paul Voicu și Gabriel Pleșa, dar și de o armată de funcționari și șefi de instituții.

Astăzi, venim să oprim potopul care se anunță asupra dragului nostru oraș, venim să oprim încoronarea moștenitorilor lui Hava la tronul administrației publice albaiuliene.

Astăzi, noi, opoziția unită din Alba Iulia, anunțăm cu mândrie și speranță că am inițiat procedura de revocare din funcția de viceprimar a lui Paul Voicu și Gabriel Pleșa.

Cei doi viceprimari s-au remarcat încă de la începutul mandatelor lor printr-o atitudine ostilă cooperării și dezbaterii în cadrul ședințelor Consiliului local al municipiului Alba Iulia, ca persoane conflictuale și părtinitoare intereselor obscure ale cercului PDL-ist de influență.

Vezi şi ”Hava e plictisit, iar Primăria e varză!”

Paul Voicu se identifică ca protector al firmelor de construcție de casă. Întreaga opinie publică știe cum s-au atribuit contracte de lucrări la proiectele finanțate prin PNDL 2, proiecte gestionate la nivel local de domnul Voicu. Într-un spirit dictatorial fără precedent, domnul Paul Voicu respinge orice proiect pentru oraș al opoziției și boicotează orice dezbatere în consiliul local. Este exact ca predecesorul său, un ins obsedat de ideile partidului, de propriul regim, neacceptând nicio formă de toleranță și cooperare loială.

Gabriel Pleșa, în complicitate cu Paul Voicu, a lăsat albaiulienii să fie inundați zile întregi și nu a intervenit la Apa CTTA Alba să deschidă pompele de scurgere. Pleșa Gabriel Codru, în calitate de viceprimar, a gestionat dezastruos problemele de la Liceul Sportiv Alba Iulia – extensia Micești, Școala cu clasele I-VIII ”Vasile Goldiș” Alba Iulia și Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba, acuzând pe nedrept opoziția locală, în condițiile în care UAT administrează învățământul preuniversitar, precum și proiectele finanțate de PNDL 2. Domnul Pleșa Gabriel Codru a umilit astfel sute de elevi și zeci de profesori de la cele 3 unități de învățământ, lăsându-i să învețe în condiții insalubre și fără dotări elementare.

Vezi şi “Mircea Hava vrea să-și ascundă propriul program de fidelizare a angajaților din Primărie cu salarii nesimțite”

Ambii viceprimari i-au umilit pe albaiulieni, punându-i să aștepte 48 de ore la coadă, în fața Primăriei, pentru un loc de parcare. Pentru un oraș declarat ”smart city”, nu e nimic smart să stai la coadă la un ghișeu 48 de ore. Dar, sigur, trebuiau plătite niște comisioane, la fel și celor care au inventat, doar cu numele, ”orașul deștept”. Deștept nu e nici orașul, nici dumneavoastră, ci doar băieții deștepți care au căpușat banul public.

Ambii viceprimari au continuat și continuă practicile administrative corupte și defectuaoase ale lui Mircea Hava: prelungirea ilegală a contractului cu STP Alba, neasfaltarea a peste 50% din străzile din Alba Iulia, alocarea a sub 10% din bugetul local pentru investiții și creșterea gradului de îndatorare cu peste 70%. Aceasta este moștenirea pe care ne-o lasă Mircea Hava prin cei doi viceprimari.

De aceea, PSD-ALDE este mai unit ca niciodată să restabilească ordinea de drept în acest oraș, să aducă bucurie pe chipurile albaiulienilor și să aducă orașul la adevărata lui valoare. Suntem uniți, serioși și pregătiți să revocăm din funcție pe viceprimari Paul Voicu și Gabriel Pleșa și să punem în fruntea administrație oameni noi, bine pregătiți și cinstiți.

Facem un apel la consilierii din vechiul PNL, care s-au săturat să stea sub papucul lui Mircea Hava, să voteze proiectele de revocare și să dea șansa ca orașul să fie condus de oameni noi, tineri și dornici să facă administrație, nu să fure cu două mâini. Nu în ultimul rând, facem un apel și la reprezentanta PMP din Consiliul local și o invităm să demonstreze că PMP este altceva decât vechiul PDL și că îi pasă de schimbarea care se va produce în comunitate.

Cel mai important, vă invităm pe dumneavoastră, dragi albaiulieni, să participați la ședința de consiliu local în care se va vota revocarea viceprimarilor și să le arătați că v-ați săturat pentru totdeauna de abuzurile regimului Hava. Împreună, dăm o nouă șansă tuturor albaiulienilor și municipiului nostru!

Cu respect,

Consilierii locali ai Partidului Social Democrat și Partidului Alianța Liberalilor și Democraților din Consiliul local al municipiului Alba Iulia.

Aici e Dispoziţia privind convocarea Consiliului Local Alba în şedinţa extraordinară publică din data de 15 iulie 2019.

Pâna aici e clar. S-au descoperit vorbe şi fapte grele cu şi despre cei doi viceprimari şi am crede ca situaţia va fi aşa cum le spune PSD-ul.

Dar, probabil treaba asta va ”forţa” mâna PNL-ului ca să-l voteze şi să-l instaleze pe Paul Voicu la conducerea Celeilalte Capitale.

Unele voci spun că ar fi de fapt vorba de o altă înţegere dintre cele două partide politice aflate la cârma municipiului şi că toată treaba asta cu schimbarea viceprimarilor nu ar fi altceva decât tragerea unor sfori şi câştigul de imagine al PSD-ului.

Sursă imagine:ZiarulUnirea

Vezi şi Nereguli de Alba – urbanism haotic în Alba Iulia

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Actualitate

”Scroafa a fătat 12 purcei. Ce fac cu opt, îi omor?”

Published

on

Ordin cu scandal! Maximum 5 porci într-o gospodărie!

Ordinul de ministru care limitează la 5 numărul porcilor crescuți într-o gospodărie țărănească a intrat în vigoare din 8 noiembrie 2019, ziua în care a apărut în Monitorul Oficial. Actul oficial nu explică dacă este vorba despre suine pui sau adulți. Documentul prevede că într-o gospodărie pot fi crescuți maximum 5 porci, indiferent de vârsta și greutatea lor.

Dacă numărul porcilor din gospodărie depășește limita de cinci, atunci gospodarii sunt obligați să se înregistreze la Registrul Comerțului. Pentru majoritatea crescătorilor de animale, aceasta pare o măsură absurdă, aplicată unui popor care a trăit și trăiește din creșterea animalelor domestice.

”O scroafă fată minimum 10 purcei, dublu față de cât ar trebui să ținem la ora actuală”. ”Se întoarce țara asta pe dos. Singura sursă de venit a țăranului român era creșterea animalelor, dacă acum trebuie să-și caute contabil, să meargă la Registrul Comerțului, să depună, lună de lună, tot felul de hârtii, cine o să mai țină animale sau o să mai trăiască din creșterea animalelor? Cred că este o mare bătaie de joc la adresa țăranului român”.

Continue Reading

Actualitate

Tribunalul Alba oprește Autostrada Sebeș-Turda

Published

on

Decizie definitivă, provizorie şi executorie

O familie din cartierul Oarda de Sus al municipiului Alba Iulia este grav afectată de construcţia autostrăzii Sebeş – Turda, care se aflată la doar 50 de metri de locuinţa particulară. Cei doi albaiulieni au obţinut în instanţă suspendarea lucrărilor pe tronsonul I al autostrăzii până la montarea unor panouri care să asigure izolarea fonică a casei.

”În 2015, ne-am întâlnit la Primăria Alba Iulia cu reprezentanții acestei lucrări și am pus problema foarte serios pentru a nu face acest proiect și nu s-a întâmplat nimic. Lucrările ne-au înnebunit, nu credeam că am să trăiesc asemenea zbucium. Vibrațiile se simt de la 200 metri”.

Decizia Tribunalului Alba ”este definitivă, provizorie şi executorie de îndată, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. Provizoriu înseamnă faptul că, până la soluționarea litigiului pe Fond, această măsură este obligatoriu să fie executată”.

Continue Reading

Actualitate

Expoziție de afișe cu tema „Tolerance” la Muzeul Unirii

Published

on

Vernisajul expoziției „Tolerance” va avea loc vineri, 15 noiembrie 2019, orele 17:00, la Muzeul Unirii, et. 1.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 15 – 29 noiembrie 2019. După această dată, afișele pot fi văzute și dezbătute la Casa Forum, strada Simion Bărnuțiu, nr. 10.

Expoziția constă într-o colecție de afișe despre toleranță, semnate de artiști si designeri consacrați din toată lumea.

Proiectul „Tolerance” a fost inițiat de designerul grafic și ilustratorul newyorkez Mirko Ilić în 2017. Designeri, artiști și ilustratori reputați din peste patruzeci de țări au fost invitați să exprime vizual înțelegerea toleranței în limba maternă. Aflată în permanentă expansiune, colecția face deja înconjurul lumii, fiind expusă recent la sediul central Facebook, în cadrul unor festivaluri de design din Statele Unite, Austria și Olanda, la Design Museum Londra, la Muzeul de Artă Contemporană din Zagreb, în Africa de Sud, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Turcia și Ucraina.

Expoziția de afișe dedicată toleranței este organizată de Asociația Apulum Forum Alba Iulia în parteneriat cu Muzeul Național al Uniri.

Continue Reading
Advertisement
nov 15, 2019 - Vi
Alba Iulia, RO
13°C
cer fragmentat
cer fragmentat
2 m/s, SV
87%
762.07 mmHg
vin11/15 sam11/16 dum11/17 lun11/18 mar11/19
cer fragmentat
13/9°C
cer senin
12/9°C
cer acoperit de nori
12/9°C
cer acoperit de nori
14/9°C
cer acoperit de nori
11/8°C

Next Level

Facebook

Ultimele comentarii

Polls

Sunteți de acord cu repornirea mineritului în Munții Apuseni?

View Results

Loading ... Loading ...

Fapte şi Vorbe

Advertisement

Cele mai accesate