Connect with us
https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js

Actualitate

Se schimbă impozitele auto: unele cresc cu 50% , altele scad şi de 12 ori!

Published

on

Veşti foarte bune pentru cei cu maşini puternice, cu capacitate cilindrică mare. Micşorările impozitelor auto sunt propuse într-un proiect de act normativ înregistrat de curând la Senat pentru dezbatere.

Proprietarii de maşini şi motociclete au şanse mari să plătească impozite mai mici către stat, mai ales în cazul vehiculelor cu capacitate cilindrică mare.

Autorii proiectului spun că dacă nivelul de impozitare va fi mai mic, românii nu vor mai apela la soluțiile alternative de înmatriculare, in special inmatriculari pe tari ca Bulgaria.

Recent înregistrată la Senat pentru dezbatere, propunerea legislativă referitoare la modificarea alin. (2) al art. 470 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, propune reducerea impozitelor pe care românii le plătesc statului pentru deținerea de mașini sau motociclete.

Proiectul de act normativ prevede reducerea impozitelor auto, mai ales a celor plătite de posesorii de autovehicule cu capacitate cilindrică mare. În esență, propunerea legislativă modifică modul de calcul al impozitului pe mijloacele de transport. Impozitul ar fi calculat prin înmulțirea numărului de centrimetri cubi ai autovehiculului cu o valoare specifică fiecărei limite a capacității cilindrice (până la 2.000 cm3, peste 2.001 cm3 etc). În prezent, impozitul este calculat prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracțiune din aceasta cu valoarea corespunzătoare clasei de capacitate cilindrică (până la 1.600 cm3, între 1.601 și 2.000 cm3 etc).

Este vorba de impozitul pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică de până la 1.600 de cm3, care ar urma să crească, dar, pentru că vorbim de valori mici ale impozitului, nu va afecta în mod deosebit posesorii de astfel de mașini. În schimb, impozitul pentru mașinile cu capacitate cilindrică mare se va reduce drastic. De exemplu, pentru un autoturism cu capacitatea cilindrică de 3.600 de cm3, impozitul se va reduce de la 5.220 de lei la 432 de lei”

Pe lângă modificarea impozitelor, proiectul legislativ vizează și reducerea numărului claselor de autovehicule supuse impozitării. Astfel, vehiculele înmatriculate vor fi grupate în următoarele categorii:

# motociclete, tricicluri, cvadricicluri;
# autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 2.000 cm3 inclusiv;
# autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 2.001 cm3;
# autobuze, autocare, microbuze;
# alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv;
# tractoare înmatriculate.

În prezent, autovehiculele sunt grupate în nu mai puțin de nouă astfel de categorii.

Inițiatorii propunerii sunt de părere că menținerea unui nivel ridicat al impozitării auto în România “va încuraja, în continuare, căutarea unor soluții alternative de înmatriculare, în alte țări membre ale Uniunii Europene, care vor genera, ca și până acum, o diminuare a impozitelor colectate și, foarte important, probleme majore în traficul cotidian”, iar din perspectiva asigurărilor, “procedura de recuperare a daunelor produse cu autovehicule înmatriculate în alt stat este mult mai anevoioasă decât în cazul accidentelor în care sunt implicate doar autoturisme înmatriculate în România, aceasta în cazul ideal în care utilizatorul vehiculului are încheiată o asigurare de răspundere civilă”.

Pentru a fi aplicat, trebuie mai întâi să fie votat de Parlament, iar apoi să fie promulgat prin decret prezidențial și să fie publicat în Monitorul Oficial.

Sursa:avocatnet.ro,autoexpert.ro

Ştirea Ta: Parcare in Alba Iulia de tip DOREL

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Fapte şi Vorbe

Social

Ultimele comentarii

Sănătate