Actualitate
Soluție pentru autostradă
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
8 ani agoon
Refacerea celor 200 de metri de autostradă demolați între Cunța și Săliște se va face prin realizarea a peste 800 de metri de ”tranșei drenante”, menite să scoată apa din fundația autostrăzii. Acestea vor avea o adâncime de șapte metri pe două nivele, iar la capătul tranșeilor se vor realiza cămine de vizitare. Acestea vor fi conectate între ele de un sistem complex de drenuri menite să scoată apa din fundația autostrăzii și să asigure o umiditate constantă la metri buni sub aceasta. Peste acest sistem de drenaj se va reface corpul autostrăzii. Baza rambleului urmează să fie realizată dintr-un strat de piatră spartă, armat cu geogrile (un fel de țesătură rezistentă). Grosimea stratului de piatră urmează să fie de 1,5 metri. Autostrada Sibiu – Orăștie, lotul 3, va împlini în septembrie un an de când a fost închisă traficului.
Lansarea campaniilor de prevenire a traficului de persoane „Îmbunătățirea sistemului național de Azil și Migrație”
FOTO ȘTIREA TA: Mașina primarului Gabriel Pleșa oprită în mijlocul drumului blocând traficul
Percheziții la persoane bănuite de trafic internațional de droguri
IMPORTANT pentru ȘOFERI și CICLIȘTI: noutate în legislația rutieră
Amplasarea radarelor în județul Alba în data de 31.08.2021
Lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii