Actualitate
Vestigii din Episcopia Tulcii expuse la Alba Iulia
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
6 ani agoon
Evenimentul s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. În deschiderea evenimentului, Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Unirii, a urat bun venit tuturor și a oferit cuvântul Părintelui Arhiepiscop Irineu care a vorbit despre „importanța patrimoniului sacru pentru afirmarea identității noastre”.
„De câte ori mă aflu într-un muzeu bisericesc sau în faţa unei colecţii de artă sacră, mă gândesc cu bucurie la nobleţea poporului nostru care descinde din daco-romani şi care are o vieţuire neîntreruptă pe pământul vechii Dacii. Acest popor n-a încetat a dăinui chiar în epoca năvălirilor barbare, iubind cu ardoare pe Hristos-Mântuitorul şi spaţiul autohton. Avem multe dovezi arheologice, filologice şi istorice, care ne conving că suntem locuitori stabili pe acest pământ străbun”.
El a evidenţiat că „într-un mod asemănător, obiectele din patrimoniul nostru creştin ne arată că noi, românii, suntem creştini din vremuri străvechi”.
În continuare a luat cuvântul Părintele Episcop Visarion care a subliniat în mesajul său importanța istorică a Eparhiei pe care o păstorește, precum şi a tezaurului ei.
„Aceste artefacte care probează în timp credința, speranța și dragostea făuritorilor, dar și a donatorilor lor, constituie astăzi un reper cultural și artistic ce se cere apreciat la justa lui valoare, dar și un imbold pentru contemporani în prețuirea trecutului și valorificarea lui pentru prezent ca și pentru viitor”.
Sursa:basilica.ro
Confirmarea arestării preventive a inculpatului G.L. dispusă în „Dosarul jafului de la Sibiu”
Judecarea contestaţiei împotriva încheierii penale a Tribunalului Sibiu. Dosarul jafului de la Sibiu
Șoferul jafului din Sibiu ramâne în arest
Titluri de stat TEZAUR și în lunile septembrie şi octombrie 2023. Ghid online
Museikon: în căutarea unui timp pierdut
Sebeș: Spectacolul „Doi pe un balansoar”, o producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii