Actualitate
Unde-i lege…îi tocmeală. Cam așa rămâne zilnic pe Calea Moților, din ogorul cu sfeclă
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
3 ani agoon
Dacă un cetățean, un conducător auto al unui mic autoturism, ar face asemenea mizerie pe drumurile publice, cu siguranță amenda i-ar fi lipită pe botul mașinii. Dar dacă vorbim despre autovehiculele unui șantier în derulare, situația parcă e nuanțată în roz sau poate chiar nu există!
În următoarea zi, încă de dimineața, au curățat tot. Deci se poate
Din păcate camioanele ies murdare, nespălate, de pe o stradă paralelă cu strada Lupșa, lăsând în urma lor noroiul scos din ogorul cu sfeclă, pentru ca oricine trece pe Calea Moților să vadă clar pe asfalt ”indicatorul” spre șantierul cu pricina.
Sunt curios cum va soluționa poliția rutieră un posibil caz de accident auto datorat noroiului aflat din abundență pe carosabil.
Noi, cetățenii acestui Smart City, așteptăm un tratament egal din partea autorităților.
Pâclișa: Chiar dacă amenda Primăriei e foarte mică, e un început
Să fim sănătoși!
Inaugurarea Popasului ,,LA TROCA HONCAȘILOR”
Panica pastilei de iod
TRUCK TUNING ART – Program. 5-7 august 2022
A doua zi de proteste în Alba Iulia și în toată țara
PROTEST anti-COVID în mijlocul nopții, la Alba Iulia
Cealaltă Capitală a devenit în câteva zile Capitala Gunoaielor. Soluția Primăriei pentru depozitarea deșeurilor din Alba Iulia
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii